Clasic

The 39 Steps, Marea Britanie, 1935, r. Alfred Hitchcock, a. Robert Donat, Madeleine Carroll

Un străin (canadian) ajuns ca turist în conservatoarea Anglie. O poveste de spionaj (într-un context internaţional al ascensiunii nazismului şi al consolidării stalinismului) care se devoalează treptat, în doze mici. O blondă frumoasă şi naivă.
Străzile aglomerate şi saloanele de distracţii ale Londrei vs. puritanismul şi ariditatea ruralului scoţian. Presa ca mijloc de reflectare şi propagare a senzaţionalului. Corupţia poliţiei. Suspans. Umor. Mister. Crimă, iubire, urmăriri.

Acestea sunt ingredientele de bază ale unui thriller romantic (cu happy-end) de bună calitate marca Hitchcock. Suspansul şi angoasa sunt livrate în doze mici în 39 de trepte, comparativ cu ceea ce vor oferi filmele sale ulterioare (din perioada americană).

Misterul de la care porneşte întreaga acţiune este simplu (dorinţa unei organizaţii străine obscure de a fura un secret militar britanic) dacă îl comparăm cu sofisticăriile din thrillerele psihologice ameţitoare de astăzi (cu nenumărate piste false şi întorsături de situaţie), însă tocmai această aparentă simplitate, căreia i se adaugă un scenariu fără fisură şi talentul, ajuns marcă înregistrată, de a exacerba detaliile în momentele cheie, fac ca forţa de atracţie a unei poveşti cu suspans să rămână de nedepăşit.

Fără să cunosc îndeajuns de bine sursele de inspiraţie din filmele lui Hitchcock (dincolo de incotestabila lor originalitate), am observat totuşi o legătură între 39 de trepte şi M-ul lui Fritz Lang: spaima în masă faţă de crimă/ucigaş (sentiment amplificat de zvonuri şi presă). Astfel de filme surprind, cu mijloace artistice, ceva definitoriu din spiritul vremii.

În ciuda deceniului scurs de la sfârşitul Primului Război Mondial, conturile nu fuseseră reglate pe bătrânul continent. Indeologiile extremiste transcontinentale îşi făceau simţită prezenţa aproape peste tot, în doze mai concentrate sau mai diluate. Criza economică îşi arăta colţii. Tehnica invada tot mai agresiv vieţile oamenilor. Modernismul literar şi artistic spărsese multe limite şi convenţii. Presa descoperea pista senzaţionalului.

În acest context, oamenii se simt mai vulnerabil. De aici şi teama faţă de necunoscut, un sentiment general de nelinişte ce explodează regulat şi uşor în spaimă în masă atunci când ordinea (din ce în ce mai puţin) firească a lumii este deturnată de un act precum crima.

O melodramă de spionaj suavă, dar amuzantă, regizată cu atâta dibăcie, încât suspansul se îmbină perfect cu inteligenţa şi umorul (Pauline Kael)