
Două lumi în muzică, 2011, România, r. Radu Gabrea
Două lumi în muzică este primul film românesc ieşit pe marile ecrane în 2011. Cu acest proiect alcătuit din două documentare aparent fără vreo legătură directă, Concerte la Biserica Neagră (2009) şi Căutându-l pe Schwartz (2008), Radu Gabrea îşi continuă demersul artistic, exprimat deopotrivă prin filme de ficţiune şi nonficţionale, de investigare a unor aspecte ale trecutului românesc şi a unor lumi minoritare.
Primul film al coupé-ului, Concerte la Biserica Neagră, reprezintă o evocare istorică şi muzicală, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, a celui mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România, Biserica Neagră. Lăcaş de cult, biserica a reprezentat de-a lungul timpului şi un spaţiu muzical pentru compozitori locali, care proveneau din rândul saşilor transilvăneni. Filmul îl surprinde pe dirijorul Andreescu într-un concert susţinut la Biserica Neagră, în care prezintă publicului o parte dintre lucrările acestor compozitori, în cea mai mare parte descoperite de el însuşi.
Căutându-l pe Schwartz, al doilea film al coupé-ului, evocă istoria muzici klezmer, cu inflexiunile sale similare doinei româneşti, prin intermediul călătoriei personale în România, în căutarea strămoşilor, a celebrei cântăreţe de muzică klezmer Elizabeth Schwartz. Regizorul Radu Gabrea continuă astfel reconstituirea istoriei muzicii klezmer, Căutându-l pe Schwartz reprezentând de fapt partea a doua a documentarului România! România!, lansat în 2006.
Astfel sunt prezentate cele două filme în comunicatul care a anunţat lansarea lor împreună în cinematografe.
În Concerte la Biserica Neagră, Radu Gabrea reuşeşte să evite cu succes (dar nu şi cu strălucire) monotonia la care ar fi putut conduce filmarea unei singure clădiri, celebra biserică gotică din Braşov. Muzica aparţinând compozitorilor saşi despre care vorbeşte dirijorul Horia Andreescu se aude tot filmul, chiar şi în timpul interviurilor, ceea ce menţine atenţia spectatorului. Pentru a echilibra filmările din spaţiul închis al bisericii şi din timpul interviurilor, Radu Gabrea foloseşte cadre generale cu centrul Braşovului văzut de sus şi filmări din exterior ale lăcaşului de cult, devoalându-i arhitectonica.
Filmul îmbină trei "fire narative": istoria Braşovului şi a Bisericii Negre, povestea compozitorilor saşi ale căror creaţii le auzim pe coloana sonoră şi prezentarea celebrei orgi din biserică. Dacă primile două teme ne sunt oferite intercalat, povestea orgii apare, scurt, spre final. Filmul este destul de cuminte vizual, însă clar şi eficient în mesaj.
Pornind de la vizita unui cuplu de muzicieni evrei americani în România, Elisabeth Scwartz şi Yale Strom, şi ajungând la spinoasa problemă a dispariţiei evreilor din oraşele moldoveneşti, Căutându-l pe Schartz devine emoţionant spre final, aduce pe ecran personaje vii, cu uluitoare poveşti de viaţă, oferă mostre dintr-un gen de muzică mai puţin cunoscut - klezmer- şi ridică un colţ al păturii aşezate peste trecutul nostru, evocând o lume multiculturală, dinamică, aşezată, dar dispărută între timp.
Prin filmul coupé Două lumi în muzică am dorit să arăt legătura profundă şi suprinzătoare care poate fi găsită între stiluri şi culturi diferite, între etnii şi mentalităţi diferite, dar care îşi au sursa în spaţiul românesc, care a funcţionat ca un creuzet pentru apariţia unor memorabile lucrări muzicale, arhitectonice, literare de o certă valoare. Vă invităm într-o călătorie muzicală în două lumi culturale care, aparent, nu au nici o legătură una cu cealaltă, dar îşi au rădăcinile pe teritoriul acestei ţări: cea a muzicii clasice a saşilor din Transilvania şi cea a muzicii klezmer - Radu Gabrea

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu