tag:blogger.com,1999:blog-92157856806912254172024-03-13T23:53:30.831+02:00filmele mareşaluluiIonuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.comBlogger160125tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-85295451743414464962017-05-28T15:13:00.001+03:002017-05-28T15:13:52.713+03:00“Periferic”. Contra cronometru<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/periferic-bogdan-george-apetri-2010/"><img border="0" data-original-height="432" data-original-width="768" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-4Dq6qLnhKs4/WSq-g_HhqtI/AAAAAAAABmg/YWBRnHZepYAhd99PS1OTCCeKqV3kDcVIgCLcB/s400/periferic.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/periferic-bogdan-george-apetri-2010/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<i>Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, “Periferic” (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/periferic-bogdan-george-apetri-2010/">Cinepub</a>.</i><br />
<br />
Realizat în perioada imediat următoare celor mai mari succese româneşti de la Cannes (premiile şi aprecierile criticii obţinute de Cristi Puiu cu “Moartea domnului Lăzărescu” şi Cristian Mungiu cu “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”), “Periferic” a fost inevitabil influenţat de estetica Noului Val, deşi Bogdan George Apetri studiase Regie de film şi Imagine la Columbia University din New York.<br />
<br />
Cu toate că au trecut şase ani de la bogatul circuit festivalier urmat de “Periferic” în 2011, acesta a rămas singurul film realizat de Apetri ca regizor până acum, el lucrând în acest timp ca director de imagine şi co-producător al unor scurtmetraje şi lungmetraje în America.<br />
<br />
Structura narativă din “Periferic”, disponibil acum pe platforma Cinepub, este una cât se poate de clasică: o tânără, Matilda (jucată cu forţă şi convingere de Ana Ularu, în cea mai solidă interpretare a ei), eliberată din închisoare pentru 24 de ore pentru a merge la înmormântarea mamei, plănuieşte de fapt să îi asigure un viitor băiatului de opt ani (şi pe care nu l-a mai văzut de doi ani, de când a intrat la “pârnaie”), să fugă din ţară şi să înceapă o nouă viaţă.<br />
<br />
Şi pentru că nu am mai fi avut un film dacă acest traseu cu deznodământ imprevizibil s-ar fi desfăşurat fără probleme, scenariştii Bogdan George Apetri şi Tudor Voican (care au construit povestea după o idee de Ioana Uricaru și Cristian Mungiu) introduc mai multe obstacole, care fac din “Periferic” o dramă cu desfăşurare de thriller.<br />
<br />
Presiunea permanentă a timpului, dorinţa de a-şi revedea fratele (Andi Vasluianu) în Bucureşti şi de a lua parte la înmormântarea mamei undeva la ţară, unde se află sub tirul cumnatei sale (Ioana Flora) şi sub privirile dezaprobatoare ale rudelor şi vecinilor, nevoia de a recupera nişte bani de la fostul său iubit şi proxenet (Mimi Brănescu), de a-şi găsi fiul (Timotei Duma) şi de a-şi asigura plecarea cu un vapor din Constanţa prin intermediul unui bărbat (Ion Sapdaru) dau un ritm alert şi intens filmului.<br />
<br />
Sentimentul acut de urgenţă, de nervozitate, dar şi hotărârea Matildei (o victimă, însă a cărei forţă nu îi lasă timp şi nu îi permite spectatorului să îi plângă de milă) sunt redate şi prin insistenţa cu care camera de filmat o urmăreşte (cu excepţia începutului fiecărui subcapitol – punctat prin numele noului personaj pe care îl va întâlni şi prin ora înscrise pe ecran -, aparatul este mereu lângă protagonistă, permiţând apropierea de ea, fără a-i înţelege şi cunoaşte totuşi pe deplin intenţiile şi emoţiile).<br />
<br />
Culorile sunt estompate şi uniformizate (predomină negrul şi diverse nuanţe de verde), iar lumina – razele soarelui lovesc direct camera de filmat în unele cadre de exterior – este mai curând rece, ceea ce amplifică naturalismul şi senzaţia de lume neprielnică, damnată, în care revine pentru scurt timp Matilda.<br />
<br />
Nu lipsesc şi unele stângăcii, aşa cum este, de pildă, tratarea personajelor de la masa de după înmormântare, simpli figuranţi şi fantoşe a căror prezenţă în secvenţă este aproape igorată, ceea ce diminuează realismul momentului. Nici continuitatea de stare şi de reacţii în unele dialoguri (aşa cum este cel despre bani dintre Matilda şi fostul ei proxenet) nu este pe deplin respectată.<br />
<br />
Într-o estetică realistă, de dramă mizerabilistă care putea fi plasată oriunde, nu exclusiv în România, Apetri introduce câţiva tropi de film de gen (de exemplu – personajul interlopului sinistru pe mâinile căruia proxenetul o dă pe „iubita” sa de acum, jucată de Ingrid Bişu), pe care îi stăpâneşte cu dexteritate.<br />
<br />
<br />
<i><a href="http://cinepub.ro/site/periferic-bogdan-george-apetri-2010/">„Periferic”</a> este disponibil pe <a href="http://cinepub.ro/site/periferic-bogdan-george-apetri-2010/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<i><br /></i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-78692976335271652082017-05-28T15:05:00.003+03:002017-05-28T15:05:42.049+03:00„Dacia, dragostea mea”. Istorie prin parbriz<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; margin-left: 1em; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/dacia-dragostea-mea/"><img border="0" data-original-height="360" data-original-width="640" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-bAY2HF64WiI/WSq8p6RFC3I/AAAAAAAABmU/j8GFkx6XmkU3PLRqgzpjcevf1QQdCgxiwCLcB/s400/dacia-dragostea-mea-2.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/dacia-dragostea-mea/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<i>Disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/dacia-dragostea-mea/"><b>Cinepub</b></a>, „Dacia, dragostea mea” (2009) este un documentar care rememorează câteva repere ale istoriei recente a României prin prisma unul simbol al industriei din timpul comunismului, al cărui importanţă s-a prelungit până în prezent: celebrul autoturism produs la Mioveni.</i><br />
<br />
După un cadru în care, pe ecranul unui televizor, se derulează un fragment dintr-un reportaj bombastic din timpul comunismului despre cum noul model Dacia 1300 ar urma să împânzească șoselele patriei, regizorii spaniol Julio Soto și român Ștefan Constantinescu introduc o secvență din prezent, cu un astfel de automobil gata a fi distrus la un depozit de fier vechi și a fi schimbat cu unul nou, la zi.<br />
<br />
Printr-un astfel de montaj abrupt și ironic, cei doi cineaști rezumă contrastul pe care este construit întregul film: până în 1989, Dacia a fost unul din simbolurile industriei comuniste, pentru ca după Revoluție să devină un simbol al trecerii la capitalism și al schimbărilor suferite de societate.<br />
<br />
Premisa ofertantă a regizorilor este că trecutul recent al României poate fi spus și prin prisma evoluției Daciei – un tip de istorie prin parbriz. Însă discursul nu este unul didacticist, iar eventualele efuziuni de nostalgie ale unora din protagoniști sunt temperate prin contraargumentele altora.<br />
În demersul lor echilibrat, chiar dacă nu foarte spectaculos vizual, Soto și Constantinescu aleg o serie de personaje cât mai diferite pentru a exemplifica diverse manifestări ale relației românilor cu Dacia, dar și pentru a puncta câteva repere istorice și sociale.<br />
<br />
Subiectul plecării din țară în timpul regimului Ceaușescu este abordat prin povestea fostului mare fotbalist Miograd Belodedici, care, filmat la volanul unei Dacii vechi, își amintește cum, în anii `80, a fugit în Iugoslavia cu o astfel de mașină, alături de mama sa, sătul de lipsa de perspectivă din țară.<br />
Omul de afaceri Dinel Staicu, inițiatorul unui muzeu al lui Ceaușescu și reprezentant al unui tip de îmbogățire controversată după Revoluție, relatează, printre obiecte din vechiul regim depozitate în vila sa, cum și-a cumpărat prima Dacie, cu bani împrumutați.<br />
<br />
O legătură strânsă cu acest automobil a avut-o Constantin Stroe (decedat între timp, în decembrie 2016), fost director al uzinei Dacia, de asemenea personaj în documentar, cel care leagă trecutul de prezent.<br />
<br />
Dacă, în timpul comunismului, Dacia, greu de obținut, putea fi o marcă a unei oarecare prosperități a proprietarului, după 1990 ea devine o marcă a unei vieți la limita precarității, așa cum o dovedește un fost angajat, din 1982 până în 1991, la autoservice-ul Dacia, de unde a fost disponibilizat, ajugând apoi să lucreze într-o benzinărie.<br />
<br />
Însă Dacia nu folosește doar la celebrele ieșiri la iarbă verde și la plimbări prin țară: doi bărbați romi din Teleorman pornesc cu o Dacie veche până în Spania, pentru a munci alături de alte rude, ei fiind însoțiți în drumul lor de cei doi regizori.<br />
<br />
Așadar, Dacia i-a acompaniat pe români de-a lungul a peste patru decenii, inclusiv în cele mai dramatice momente: în fuga sa temporară de dinainte de a fi prins în decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost transportat, alături de Elena Ceaușescu, în Dacia unui simplu cetățean, Nicolae Petrișor, de asemenea unul din personajele documentarului realizat de Julio Soto și Ștefan Constantinescu.<br />
<br />
„Dacia, dragostea mea” este un documentar agreabil, în care cei doi regizori găsesc rezolvări vizuale interesante la dificultățile pe care le presupune un astfel de demers. Secvențele inevitabile cu personaje vorbind în timp ce conduc sunt dublate de secvențe statice, cu protagoniști filmați în locuințele lor sau la locul de muncă, astfel că această alternanță, trecerile permanente de la un personaj la altul, creează un ritm susținut.<br />
<br />
<i><b><a href="http://cinepub.ro/site/dacia-dragostea-mea/">„Dacia, dragostea mea”</a></b> este disponibil pe <b><a href="http://cinepub.ro/site/dacia-dragostea-mea/">Cinepub.ro</a></b>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!</i><br />
<i><br /></i>
<i><br /></i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-60134875660304395992017-05-28T14:57:00.000+03:002017-05-28T14:57:11.637+03:00 Gabriel Achim: Cinema-ul este inutil, dar îl îmbrăţişez nemăsurat<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; margin-left: 1em; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://2.bp.blogspot.com/-d8xPAxv8taI/WSq53fKnksI/AAAAAAAABmA/e6JSmLy88qkgHoLTWpVX60VreHbLL8IMwCEw/s1600/Gabriel%2BAchim.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" data-original-height="501" data-original-width="815" height="245" src="https://2.bp.blogspot.com/-d8xPAxv8taI/WSq53fKnksI/AAAAAAAABmA/e6JSmLy88qkgHoLTWpVX60VreHbLL8IMwCEw/s400/Gabriel%2BAchim.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Gabriel Achim</td></tr>
</tbody></table>
<i>„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma <a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/">Cinepub</a>. Noul său film, „Ultima zi”, a intrat la 12 mai în cinematografe.</i><br />
<br />
Gabriel Achim este autorul unora dintre cele mai excentrice filme (deopotrivă scurtmetraje şi lungmetraje) ale Noului Cinema Românesc, cu un stil special, care se îndepărtează de realism.<br />
<br />
Debutul său, „Visul lui Adalbert” (2011), disponibil acum pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/"><b>Cinepub</b></a>, este o comedie neagră, iar despre „Ultima zi”, care va fi lansat la 12 mai în cinematografe, Gabriel Achim spune că este un thriller comic.<br />
<br />
Înclinaţia spre paradox şi oximoron, dar şi perspectiva deopotrivă gravă şi ludică reies şi din răspunsurile sale neconvenţionale din acest interviu despre „Visul lui Adalbert”. Un film plasat în 1986, imediat după câştigarea Cupei Campionilor de către Steaua Bucureşti, şi care are în centru un sub-inginer, Iulică Ploscaru (excelentul Gabriel Spahiu), cineast amator ce lucrează la un film atipic de protecţie a muncii, activitate perturbată de un incident în uzină.<br />
<br />
<i><a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/">„Visul lui Adalbert”</a> este disponibil pe <a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<br />
<b>Ce ţi s-a părut că a fost cel mai ofertant cinematografic la acest subiect şi la acest personaj şi întâmplările lui?</b><br />
<br />
Nu-mi mai este foarte clar ce porniri am avut (au trecut cam 10 ani de la primele discuții pe care le-am avut cu co-scenaristul Cosmin Manolache), dar, îmi place să cred, unele motivații s-au păstrat. Cum ar fi chestia asta că acum dai un like unui prieten care pare mai viu ca niciodată în poza haioasă pe care tocmai a postat-o, ca a doua zi, când deschizi Facebook-ul, să vezi că tocmai ce a murit în urma unui infarct și în loc de like-uri sînt RIP-uri.<br />
<br />
Suntem pierduți într-o mare de lucruri inutile și viața pare să aibă o mare doză de absurd. Ce e de făcut? La întrebarea asta nu ajungem prea ușor. Mai rău, cred că nici nu prea vrem să ajungem. Și atunci viața îți pune piedică, te dai cu capul de pragul de sus și ești pus în situația de a răspunde. Acum realizez că mă identific destul de mult cu protagonistul filmului, Iulică Ploscaru, cineastul amator care încearcă să administreze cât mai eficient realitatea, dar care ajunge la final să fie amputat de propriile „performanțe”.<br />
<br />
<b>Ce a fost cel mai dificil la realizarea unui astfel de film care presupune o întoarcere în trecut, mai exact în anii `80?</b><br />
<br />
A fost și preocuparea asta, pe care nu o am numai eu, de „materialitate” a imaginii, de raportul just cu realitatea pe care vrei să o reconstruiești – povestea cu filmatul pe suport VHS, cu toată arheologia pe care am făcut-o ca să scoatem din groapă camerele VHS, întregul proces de filmare și de post-producție. Dar și partea de scenografie, costume – nu realizăm, dar epoca aia nu mai e, s-a dus.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/"><img border="0" data-original-height="343" data-original-width="610" height="223" src="https://3.bp.blogspot.com/-1xjtxVQp15g/WSq6vYjTQrI/AAAAAAAABmI/AdbVNhkL02AA5ThCUTk91kMqL4pIXcr-ACLcB/s400/visul-lui-adalbert-1.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/visul-lui-adalbert-gabriel-achim-2011/">Click pe imagine pentru a vedea "Visul lui Adalbert"!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br /><b>Cum ai decis tonul de comedie neagră al filmului? Ce te atrage la acest stil, regăsit, într-o formă mai întunecată, şi în noul tău film, „Ultima zi”?</b><br />
<b><br /></b>
Nu decid înainte tonul. Nu îmi propun „hai să scriu o comedie”. Modul în care scriu, stilul, nuanțele, nu sunt niciodată premeditate. Începi undeva și ajungi în altă parte, e un drum fără o destinație precisă. În asta e savoarea. De pildă, la „Ultima zi” a ieșit thriller comic, tot un oximoron. Dacă ești onest, n-are cum să-ți iasă altceva decât o contradicție. Vezi răspunsul de la prima întrebare.<br />
<br />
<b>„Visul lui Adalbert” este şi un film despre cinema. Aş zice că se simte o privire deopotrivă ironică şi omagială asupra unei părţi a cinematografiei din timpul comunismului – de la ideea de reconstituire încheiată tragic (referinţa este, evident, „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie) la viaţa într-o uzină (mediu des întâlnit în filmele vremii), cineaştii amatori şi chestionarea dublei instrumentalizări a camerei de filmat, folosită fie ca unealtă a puterii, fie pentru revelarea unei realităţi mistificate – aici reperele ar fi Mircea Daneliuc (începutul din „Cursa”, dar în special „Proba de microfon”), Alexandru Tatos („Secvenţe”) şi Iosif Demian („O lacrimă de fată”). Ce părere ai despre aceste filme? În ce măsură te-ai raportat la ele în realizarea filmului tău?</b><br />
<br />
Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrățișez nemăsurat. Pintilie, Daneliuc, Tatos, Demian, Socrate 🙂 Glumesc. Puiu îi zice „bagabonțeală”, alții, mai exigenți, i-au zis „stângăcie”. De la ei am învățat cinema, nu din școala de film. E normal să te raportezi la ei ca la niște profesori, deopotrivă reverențios și ironic. Cel mai aproape mi-a fost, în cazul „Visului”, Kieslowski cu „Amatorul”, pe care îl consider cel mai bun film al lui. Dar și Wajda, cu „Omul de marmură”. Sunt est-european, domnule! 🙂<br />
<br />
<b>Ce fel de filme crezi că ai fi făcut dacă ai fi fost regizor profesionist în anii `80?</b><br />
<br />
Ha 🙂 – e întrebarea mea favorită din interviul ăsta. Dacă tot nu reușesc să fac filme în anii de acum, nu-mi poate pune nimeni piedică să visez ce filme aș fi făcut eu în anii ’80. Ar fi fost marea șansă a cinematografie românești să dea lumii „Twin Peaks”-ul. Chiar dacă s-ar fi numit „Dealul Mare (Mizil)”.<br />
<br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-57110209654538232652017-04-17T21:26:00.004+03:002017-04-17T21:26:40.141+03:00Tudor Cristian Jurgiu: „Aveam îndoielile şi fricile mele”<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://2.bp.blogspot.com/-lWjXSxgAbK8/WPUHp6c-oRI/AAAAAAAABlg/36V_L614aTw5hc0YKoPphjwC2jqchRpTgCLcB/s1600/jurgiu.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="266" src="https://2.bp.blogspot.com/-lWjXSxgAbK8/WPUHp6c-oRI/AAAAAAAABlg/36V_L614aTw5hc0YKoPphjwC2jqchRpTgCLcB/s400/jurgiu.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu, despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).</i><br />
<br />
În urma unor inundaţii, un bătrân de la ţară, Costache (Victor Rebengiuc), rămâne singur, pierzându-şi soţia şi casa. Încearcă să îşi refacă viaţa, moment în care primeşte vizita neaşteptată a fiului său, Ticu (Şerban Pavlu), din Japonia, a soţiei japoneze a acestuia, Hiroko (Kana Hashimoto), şi a copilului lor, Koji (Toma Hasimoto).<br />
<br />
Am stat de vorbă cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre motivaţia de a aborda această poveste, despre riscuri, despre estetica filmului şi despre lucrul cu actori atât de experimentaţi.<br />
<br />
<b>Ce te-a atras la povestea acestui bătrân şi a reîntâlnirii cu fiul său? Ce ţi s-a părut că ar putea fi ofertant cinematografic?</b><br />
<br />
Înainte să mă gândesc cum o să abordez vizual această poveste şi la orice fel de detalii de acest gen, m-a atras acest tip de personaj, de persoană care este foarte izolată şi foarte închisă în sine. Este foarte dificil să ai o relaţie cu ceilalţi, să ai o relaţie cu cineva, să menţii nişte relaţii, să vorbeşti cu celălalt. Necesită multă energie, efort, răbdare şi empatie. Şi e foarte dificil să ai relaţii în special cu cei din familie şi cu cei foarte apropiaţi. E confortabil să te izolezi, să te rupi de ceilalţi la un moment dat şi să te retragi într-un sanctuar al tău, pe care să îl construieşti. Te simţi mai în siguranţă, nu te simţi aşa expus.<br />
<br />
Mi să părea interesant la personaj exact acest gen de izolare şi de refuz. Încercarea de a manageria nişte sentimente, nişte trăiri pe care le care şi care probabil că îl făceau să se simtă puţin nesigur. Cred că foarte mulţi oameni recurg la o astfel de izolare. Am întâlnit-o des, şi de aceea mă atrăgea. Am văzut-o şi la oameni din familia mea sau la oameni pe care îi cunoşteam destul de bine. Am experimentat-o şi eu, chiar dacă nu am vârsta personajului. Nu cred că ţine de o vârstă înaintată. Se întâmplă şi la oameni mai tineri. Sunt perioade lungi în care pur şi simplu te retragi, cumva. Îţi vine greu să mai ţii legătura cu oamenii.<br />
<br />
<b>Şi ai vrut să explorezi asta.</b><br />
<br />
Da. Şi, pe lângă această izolare, mă interesa şi felul în care îţi faci nişte planuri paralele, care au legătură cu ceilalţi, însă ei nu ştiu nimic despre ele. Începi la un moment dat să ai o relaţie cu cineva, însă doar în capul tău. E totul în capul tău. Costache începea să-şi facă planuri care ţineau de fiul lui şi de un viitor pe care îl planifica în detaliu, dar fără ca fiul să ştie. Mi se pare interesantă această temă. Şi, apoi, te simţi brusc jignit când ceilalţi refuză planurile tale, ca şi cum ei ar fi trebuit să le ştie sau ar fi trebuit să le intuiască, să le ghicească.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/cainele-japonez-tudor-cristian-jurgiu-2013/"><img border="0" height="225" src="https://3.bp.blogspot.com/-sM9KuPwGvNQ/WPUIoSW0kzI/AAAAAAAABlo/eq4BY5-6jYEpNc5fAmZgH2fr6bp0dS8-QCLcB/s400/Cainele%2Bjaponez%2BPlay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/cainele-japonez-tudor-cristian-jurgiu-2013/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
<b>Care erau cele mai mari riscuri în acest tip de poveste? Mă gândesc în special la faptul că filmul e plasat în mediul rural.</b><br />
<br />
Nu am simţit niciodată că riscul ar ţine de locaţie, de faptul că e la ţară. Apropo de ce am zis de personaj şi de cum e el, mi se părea că e foarte ofertant de explorat vizual. Acest gen de personaj - care trăieşte foarte mult în interior şi nu exteriorizează mult prin dialog sau prin relaţii directe cu ceilalţi -, am vrut să îl explorez privindu-l. Multe lucruri le puteam transmite sau eram forţat să le transmit doar prin ce face, prin cum se mişcă. E o zonă care poate fi explorată doar vizual. Asta o vedeam ca o provocare, mai ales în prima parte a filmului, când el e singur. Şi trebuia să transmit toate aceste planuri, gânduri, idei pe care le avea, dar pe care nu le împărtăşea cu nimeni. Mi se părea incitant să văd cum pot să surprind asta cinematografic, vizual.<br />
<br />
Riscurile pe care le simţeam ţineau de un fel de lentoare care s-ar putea să plictisească spectatorul. Am fost conştient de acest lucru, că filmul s-ar putea să fie cam lent şi să necesite puţină răbdare, şi l-am asumat împreună cu operatorul Andrei Butică şi cu monteurul Dragoş Apetri.<br />
<br />
<b>În prima parte se vede abordarea de observare a personajului, prin planuri-secvenţă, prin cadre fixe şi printr-o cameră poziţionată la distanţă. </b><br />
<br />
Încercam să mă adaptez mai mult la felul de a fi al personajului, decât să fiu rece sau distant faţă de el. Mi se părea că şi personajul e aşa, nu numai faţă de ceilalţi oameni, ci şi cu sine. Nu-şi înfrunta propriile emoţii sau gâduri direct, ci pe ocolite. Prin urmare, părea că este nevoie de un fel de discreţie faţă de apropierea asta.<br />
<br />
<b>Vorbeai de o „sobrietate a emoţiei” într-un interviu.</b><br />
<br />
Şi personajul are un fel de demnitate, de sobrietate.<br />
<br />
<b>În a doua parte, perspectiva se împarte între cea a tătălui şi cea a fiului. Acolo e o alternare narativă. Ai simţit nevoia să prezinţi şi perspectiva fiului.</b><br />
<br />
Da, mi se părea că pot să ies (din perspectiva bătrânului, din prima parte – n.r.). Însă tot pentru a vedea că sunt asemenătoare, într-un fel. Doar că fiul este totuşi influenţat de faptul că are o familie - o nevastă şi un copil. Soţia, deşi nu este foarte conturată ca personaj, are o influenţă asupra lui Ticu. Iar Ticu, fiind puţin ca tatăl lui, nefiind total alt temperament şi altă personalitate, avea un fel de candoare şi de deschidere faţă de tată. Relaţia cu nepotul era cea care îl schimbă pe Costache. În a doua parte mă interesa mult şi relaţia cu nepotul şi felul în care nepotul ajunge să îi dea jos armurile lui Costache. Să-l dezarmeze şi să-l deschidă.<br />
<br />
<b>La momentul când ai realizat filmul nu aveai 30 de ani. Cât de dificil a fost să lucrezi cu nişte actori atât de experimentaţi, şi mă gândesc în primul rând la Şerban Pavlu şi, bineîneţeles, Victor Rebengiuc? Cât de greu este să le dai indicaţiile pe care ţi le doreşti şi câtă libertate le laşi? Cum se gestionează relaţia asta?</b><br />
<br />
Îmi era şi mie frică. Nu aveam foarte multă experienţă în a lucra cu actorii, în general. Aveam îndoielile şi fricile mele. O parte mai tensionantă în relaţia asta a fost legată de faptul că scenariul era de lipsit de acţiuni decisive sau dramatice şi de foarte multe dialoguri. De multe ori actorii simţeau că nu se prea întâmplă nimic şi că abilităţile lor nu sunt exploatate. Un risc pe care îl simţeam şi eu. Şi mie îmi era frică de asta, de a păstra lucrurile cumva ascunse, reţinute. Asta a fost una din sursele de tensiune între mine şi actori. Dar, chiar şi aşa, nu au fost niciodată conflicte. Şervan Pavlu şi Victor Rebengiuc sunt foarte profesionişti, rezonabili şi înţelegători.<br />
<br />
A fost şi un moment foarte amuzant. O vecină de acolo, care avea casa în care am filmat noi şi de la care am închiriat-o, mai asista la filmări. La un moment dat a venit la Victor Rebengiuc şi i-a zis: „Domnu` Rebegiuc, chiar aşa vă zic copiii ăştia ce să faceţi?”. Noi toţi din echipă eram mai tineri.<br />
Victor Rebengiuc a avut îndoielile lui legate de film şi de faptul că nu există conflict sau că nu e destul de puternic şi de exteriorizat. Dar apoi, când a văzut filmul în premieră la San Sebastian, a fost foarte impresionat şi de reacţia spectatorilor, şi de film. A fost ok.<br />
<br />
<i><br /></i>
<div>
<i>„Câinele japonez” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/cainele-japonez-tudor-cristian-jurgiu-2013/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-66400809766207161822017-04-06T18:40:00.000+03:002017-04-06T20:05:18.286+03:00Marian Crişan: Îmi place să descopăr un alt mod de a spune povestea pentru fiecare film în parte<!--[if gte mso 9]><xml>
<w:WordDocument>
<w:View>Normal</w:View>
<w:Zoom>0</w:Zoom>
<w:HyphenationZone>21</w:HyphenationZone>
<w:DoNotOptimizeForBrowser/>
</w:WordDocument>
</xml><![endif]-->
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-qUzHGxb14ZM/WOZXft301WI/AAAAAAAABlA/YMokzxV8YHQGyKbAso3BoTfRnffogd6egCLcB/s1600/marian%2Bcrisan%2B3.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="266" src="https://4.bp.blogspot.com/-qUzHGxb14ZM/WOZXft301WI/AAAAAAAABlA/YMokzxV8YHQGyKbAso3BoTfRnffogd6egCLcB/s400/marian%2Bcrisan%2B3.jpg" width="400" /></a></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<i><span style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Disponibil pe platforma gratuită <b><a href="http://cinepub.ro/site/rocker-marian-crisan-2012/">Cinepub</a></b>, „Rocker” (2012), scris şi regizat de Marian Crişan, a fost primul film românesc din Noul Val care a propus frontal şi fără excese (şi) problematica efectelor </span></span></i></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<i><span style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">consumului de droguri. </span></span></i></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<i><span style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Evident, asta nu este, în sine, o garanţie a valorii, ci mai degrabă punctul de pornire într-un demers cinematografic îndrăzneţ despre un personaj tenace şi cu o combustie internă puternică.<br /><br />Victor, un rocker amator de 45 de ani ajuns angajat într-o firmă de topografie şi tată protector şi dispus la orice al solistului dependent de droguri dintr-o anonimă trupă de rock din Oradea, este personajul care acaparează aproape toate cadrele. Iar Dan Chiorean, actor din Cluj necunoscut până atunci în lumea cinematografiei, se achită cu convingere de sarcina de a ţine pe umeri întregul film, ştiind când să emoţioneze fără emfază şi când să fie opac sau imprevizibil. Naturali şi potriviţi sunt şi ceilalţi actori, în frunte cu Alin State, al cărui personaj, fiul (Florin alias Dinte), este mai tot timpul sub influenţa drogurilor.</span></span><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"></span></b></i></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<i><b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"><br /></span></b></i></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"><i>Desprea realizarea şi estetica acestui film special al Noului Cinema Românesc, am stat de vorbă cu regizorul Marian Crişan.</i></span></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Ce ţi s-a
părut ofertant cinematografic la povestea acestui tată dispus să facă orice
pentru fiul său dependent de droguri, într-un mediu al pasionaţilor de rock şi
pe fundalul unui oraş de provincie?</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Î</span><span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">n primul rând, m-a
interesat să explorez o relaţie de sânge şi, mai mult, de sânge şi rock 'n' roll şi
droguri. Problema dependenţilor de droguri e foarte puţin discutată şi înţeleasă la noi. Ne rezumăm la imagini stereotipe din cartiere ca Ferentari şi
nu vedem de fapt că este un lucru răspândit peste tot, în oraşe mici şi mari, în liceele cel mai bune şi în Ferentari. Şi e lumea în care trăim. Sunt
tinerii cu care vorbim şi interacţionăm. Sunt parte din viitorul nostru în
Romania şi pretutindeni. Acesta e şi motivul pentru care am plasat acţiunea la
Oradea, deşi filmul face abstracţie de spaţiu.</span><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">S-a
remarcat în legătură cu „Rocker” această opţiune a de-dramatizării. Tu însuţi
ai spus într-un interviu că nu crezi în „convenţia narativă a motivaţiilor”.
Este vizibilă înclinaţia mai curând spre observare şi spre sugestie. Care au
fost reperele pe care ţi le-ai impus în construirea acestei naraţiuni?</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Da, la ora aia eram
poate mai radical. Lucrurile pot fi nuanţate. Motivaţiile există, ele există şi în viaţa, să zicem aşa. Dar cum filmul nu e viaţă, ci o chestie imaginată,
inventată, şi motivaţiile la rândul lor sunt inventate. În sensul acesta
motivaţiile şi premisele care nu sar în ochi sau care nu sunt cusute cu o aţă
prea vizibilă sunt mai potrivite în cinema. Dar să nu stricăm cu teorii farmecul filmelor...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">În ce priveşte
reperele, îmi plac filmele lui Mike Leigh, care lucrează de multe ori fără
scenariu şi cu multă improvizaţie. </span><span lang="EN-US" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">În cazul „Rocker”, a
fost la fel. </span><span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Nu am lucrat pe un text fix. Am modificat mult cu actorii şi cu operatorul şi echipa. Deoarece nu e un lucru doar al regizorului cu
actorii, ci al unei întregi echipe. Şi trebuie să ţii cont de tot, de la condiţii
meteo şi locaţii, la faptul că un actor nu ştie să conducă un vehicul sau
că se creează o anumită chimie între actori sau există actori care nu rezonează între ei şi atunci trebuie să foloseşti asta în avantajul filmului.</span><br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/rocker-marian-crisan-2012/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://3.bp.blogspot.com/-12BQe0XVRXY/WOZ1FWTP7HI/AAAAAAAABlQ/i-iLcJdDUtk2POrsR84o5-uAi5othntsACLcB/s400/Rocker%2BPLAY.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/rocker-marian-crisan-2012/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
</div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Estetic,
camera de filmat se concentrează exclusiv pe personaje, în special pe tată, şi
mai puţin pe ce este în jurul lor. În exterior, mizezi foarte mult pe
transfocare, urmărind protagonistul de la distanţă, dar izolându-l în acelaşi
timp. Cum ai conceput această estetică şi care au fost efectele pe care ai
mizat?</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Am vrut să izolez
personajul. Să-l prind într-un fel de "închisoare" vizuală. Să nu
poată scăpa. M-a interesat să îl observ la nivel de prim-plan, nu în plan-contraplan. E ca la documentarele cu animale, când urmăreşti animalul în savană de la depărtare şi îi vezi toate reacţiile, dar nu vezi prada
deoarece totul se întâmplă în direct, să zicem aşa. </span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Personal, cred că fiecare
film sau operă de artă ar trebui să aibă un anumit stil, o abordare adecvată
subiectului, şi<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>să nu te repeţi într-o
schemă pe care ai descoperit-o şi ai văzut că funcţionează. Nu îmi place acest
comfort. Îmi place să descopăr un alt mod de a spune povestea pentru fiecare
film în parte. Şi în România suntem norocoşi că încă putem să facem asta, adică
să primim finanţare pentru demersuri îndrăzneţe şi neconvenţionale.</span><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<b style="mso-bidi-font-weight: normal;"><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Ai spus că
există şi improvizaţie, că la filmare ai schimbat cu actorii diverse acţiuni şi
o parte din textul deja scris. Cum ai lucrat cu actorii? Ce le-ai cerut, ce ai
dorit să obţii de la ei?</span></b></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Nu a fost deloc
uşor. Îmi amintesc că aveam o secvenţă în care toţi trebuiau să fie ametiţi de
droguri şi alcool. Filmarea urma să dureze o zi întreagă şi începea dimineaţa la
9. Şi era marţi. A fost greu pentru actori să intre în stare. Să
trăiască momentul şi noi să îl surprindem de-a lungul unei întregi zile.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<span lang="FR" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Actorii principali,
Alin State şi Dan Chiorean, au fost incredibili până la sfârşitul întregii
filmări. Nu îţi mai dădeai seama dacă sunt în film sau nu. Timp de 30 de zile
au trăit ca în film. Adică, dacă mergeam cu ei în oraş la o bere în
ziua de pauză, aveam senzaţia că merg împreună cu personajele din film, nu cu
doi actori. </span><span lang="EN-US" style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;">Eram prieten cu personajele din film.</span><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<i><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"><span style="mso-spacerun: yes;">„Rocker” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/rocker-marian-crisan-2012/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </span></span></i><span style="font-family: "times new roman"; font-size: 12.0pt;"></span></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;">
<br /></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-51023480437010997732017-03-25T15:15:00.000+02:002017-03-25T15:15:15.034+02:00„Roboțelul de aur”. Sinceritate<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-X27wRiKA0SE/WNZadn-95SI/AAAAAAAABkg/iO4RFU9z0MwWWkZx2t7P6vwzgxwPjz9-ACLcB/s1600/robotelul%2Bde%2Baur%2B2.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-X27wRiKA0SE/WNZadn-95SI/AAAAAAAABkg/iO4RFU9z0MwWWkZx2t7P6vwzgxwPjz9-ACLcB/s400/robotelul%2Bde%2Baur%2B2.jpg" width="400" /></a></div>
Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/robotelul-de-aur-mihai-dragolea-radu-mocan-2015/">Cinepub</a>, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015, deși nu a avut parte, din păcate, și de o distribuție în cinematografe. A fost prezentat, printre altele, la One World Romania și a câștigat marele trofeu al festivalului Docuart de la București.<br />
<br />
Cei doi tineri cineaști, veniți dinspre televiziune și nominalizați pentru „tânără speranță” la Premiile Gopo 2016 pentru acest prim film, ilustrează foarte bine care ar trebui să fie unul din rolurile majore ale autorilor de documentare atunci când abordează un caz foarte mediatizat: să meargă în profunzimea subiectului, pentru a-l elibera de senzaționalismul și melodramatismul cu care îl acoperă de obicei presa și pentru a permite o înțelegere mai nuanțată, o apropiere a spectatorului de personaje și de viețile lor. <br />
<br />
Povestea protagonistei din „Roboțelul de aur” are toate ingredientele unui narațiuni hollywoodiene. Steluța Dută este o boxerită de 32 de ani, multiplă campioană europeană și mondială. Ea a fost abandonată la naștere și a crescut în diverse case de copii în perioada comunistă, iar la vârsta de 16 ani a fost alungată din cămin. După o perioadă foarte dificilă, este descoperită la 20 de ani de un antrenor de box, care îi va deveni și părinte adoptiv.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/robotelul-de-aur-mihai-dragolea-radu-mocan-2015/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-7poCSJKLF2M/WNZfQnPJZiI/AAAAAAAABkw/brp20viKg8UX0RD8__Rimk3fub1M2uxnQCLcB/s400/23mar%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/robotelul-de-aur-mihai-dragolea-radu-mocan-2015/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
Radu Mocanu și Mihai Dragolea o urmăresc pe Steluța Duță în timp ce se pregătește pentru un ultim mare campionat din carieră, unde un eventual succes ar putea-o ajuta să își facă, în sfârșit, un rost în viață. Este elementul care împinge în față dramaturgia și creează o intrigă, o așteptare, ca într-un scenariu clasic.<br />
<br />
În tot acest timp, tânăra își înfruntă și trecutul: își întâlnește familia adoptivă, în cea mai emoționantă și dureroasă secvență a filmului, datorită naturalismului puternic, dar și prieteni din copilărie, alături de care merge la unul din fostele cămine și o revede pe fosta directoare despre care spune că o bătea, dar de care își amintește totuși cu o ușoară afecțiune. Este impresionantă luciditatea cu care protagonista și foștii săi colegi vorbesc despre trecutul lor de copii abandonați și despre aspirații.<br />
<br />
Cei doi regizori, care sunt și autorii scenariului, mizează pe un stil cât se poate de simplu și de direct, aproape instinctiv, lipsit de artificii (fără muzică sau comentariu din off): nu e loc pentru compoziții sofisticate ale cadrelor, pentru o mizanscenă elaborată, pentru imagini „frumoase”.<br />
<br />
Importantă este protagonista - urmărită îndeaproape de o cameră de filmat curioasă și dornică să surprindă și să redea cu cât mai multă sinceritate câteva momente revelatoare din viața spectaculoasă a acestei tinere ambițioase, de care spectatorul se poate atașa foarte ușor.<br />
<br />
Camera de filmat nu adoptă cu rigorizitate o poziție observațională, nu caută întotdeauna să devină un martor invizibil. Este mult mai liberă, așa cum se dovedește și Steluța Duță. În unele secvențe, personajele vorbesc ca pentru cameră, răspunzând probabil întrebărilor sau impulsurilor realizatorilor.<br />
<br />
Reușita acestui documentar - aparent fără pretenții, dar eficient în ceea ce își propune - vine din amestectul dintre, pe de o parte, personalitatea specială și expresivitatea Steluței Duță și, de altă parte, simplitatea unei regii care nu încearcă să atragă atenția asupra sa, ci se pune, discret, în serviciul protagonistei, lăsând-o să-și dezvăluie forța.<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<div class="article-footer" style="-webkit-text-stroke-width: 0px; clear: both; color: black; font-family: "Helvetica Neue Light", HelveticaNeue-Light, "Helvetica Neue", Helvetica, Arial, sans-serif; font-size: 14px; font-style: normal; font-variant-caps: normal; font-variant-ligatures: normal; font-weight: normal; letter-spacing: normal; margin: 0px; orphans: 2; outline: none; padding: 0px; text-align: center; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: 2; word-spacing: 0px;">
</div>
<br />
<div class="article-content entry-content" itemprop="articleBody" style="-webkit-text-stroke-width: 0px; clear: both; color: #333333; font-family: "Helvetica Neue Light", HelveticaNeue-Light, "Helvetica Neue", Helvetica, Arial, sans-serif; font-size: 14px; font-style: normal; font-variant-caps: normal; font-variant-ligatures: normal; font-weight: normal; letter-spacing: normal; line-height: 1.4; margin: 10px auto 5px; orphans: 2; outline: none; padding: 0px; text-align: justify; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: 2; word-spacing: 0px;">
<i><a href="http://cinepub.ro/site/robotelul-de-aur-mihai-dragolea-radu-mocan-2015/">„Roboțelul de aur”</a> este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/robotelul-de-aur-mihai-dragolea-radu-mocan-2015/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-34817842877355597952017-03-16T19:27:00.002+02:002017-03-25T13:11:57.555+02:00Trei idei despre comicul din „Două lozuri”<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-sYhJ2ksE8Mo/WMqcEXRbEcI/AAAAAAAABkM/hEf7f3kTzq8qsH1sxv94O-IkcKIZuhCDACLcB/s1600/doua-lozuri-3.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="222" src="https://1.bp.blogspot.com/-sYhJ2ksE8Mo/WMqcEXRbEcI/AAAAAAAABkM/hEf7f3kTzq8qsH1sxv94O-IkcKIZuhCDACLcB/s400/doua-lozuri-3.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Scris şi regizat de Paul Negoescu, „Două lozuri” a arătat că o comedie de mic buget poate avea succes la public (şi în bună parte şi la critică) fără a face apel la cele mai facile instrumente (şi cu o inspirată campanie de promovare).</i><br />
<br />
„Două lozuri” este al doilea lungmetraj al lui Paul Negoescu, fiind produs de şcoala de actorie condusă de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, distribuţi în cele trei roluri principale. Personajele secundare sunt jucate de cursanţi, actori aspiranţi. O comedie despre aventurile a trei bărbaţi dintr-un orăşel de provincie, porniţi să recupereze un bilet de loto câştigător care le-a fost furat.<br />
<br />
<br />
Fără a fi un foarte mare film, dar cu destule calităţi, „Două lozuri” este mai mult decât o realizare agreabilă, mai mult decât o comedie lejeră, lipsită de pretenţii (aşa cum a descris-o Paul Negoescu): este un caz aparte de la care poate porni o discuţie despre un anume tip de comic cinematografic, greu de obţinut tocmai pentru că este mai riscant.<br />
<br />
<b>Planul fix şi larg.</b> Paul Negoescu evită prim-planurile şi atât de des întâlnitul montaj alternativ cu chipuri a căror mimică (însoţită de câte o replică presupus spirituală) ar trebui să stârnească râsul. În schimb, tânărul regizor apelează la planuri fixe, largi şi lungi, cu un decupaj minim. O astfel de alegere curajoasă necesită o mizanscenă cât mai elaborată şi rafinată, pentru că ea este una din sursele majore ale comicului. Camera de filmat este de cele mai multe ori ţinută la distanţă de personaje, tocmai pentru a face loc dezvoltării gagurilor (şi a efectelor lor), care aici apar din relaţiile spaţiale între protagonişti sau dintre protagonişti şi personajele secundare, dar şi din acţiuni şi mici gesturi şi chiar din raportul cu unele obiecte (o astfel de estetică este reprezentată în prezent de cineaşti precum Roy Andersson sau Aki Kaurismaki, menţionaţi de altfel de Paul Negoescu ca surse indirecte de inspiraţie). <br />
<br />
<b>Ritmul lent. </b>În ciuda firului său narativ care presupune o deplasare continuă a celor trei protagonişti în căutarea biletului pierdut, „Două lozuri” are un ritm asumat mai lent (justificat dramaturgic şi prin plasarea "acţiunii", în cea mai mare parte, într-un orăşel de provincie, vara, unde timpul pare căzut la rândul său victimă toropelii, iar atmosfera construită prin cromatică şi lumină este una blând-nostalgică). Un astfel de ritm este dat de planurile fixe şi mai lungi şi de decupajul minimal menţionate deja, dar şi de caracterul static al secvenţelor şi de unele mişcări intenţionat întârziate ale personajelor - însă este important, pentru că efectul gagurilor este mai puternic. Şi asta pentru că funcţionează ca impulsuri declanşatoare de mici momente de haos, într-o diegeză a cărei rigiditate este sugerată de lipsa mişcărilor ample de cameră şi de compoziţia strictă a cadrelor. <br />
<br />
<b>Personaje-(stereo)tip. </b>În buna tradiţie a unui anume tip de comedie, personajele sunt descrise prin puţine trăsături, inevitabil îngroşate, care le individualizează. Protagoniştii sunt tipologii, iar îmbrăcămintea, gesturile, felul de vorbi şi de a arăta şi, mai ales, obsesiile le fac comice. Însă sunt personaje al căror umor vine şi din felul în care cei trei actori experimentaţi îşi folosesc corpul. Dorian Boguţă împrumută personajului său, Dinel, fragilitate, zăpăceală, şi o uşoară convulsivitate (care amintesc de Woody Allen). Sile (Dragoş Bucur) este cel mai puţin vorbăreţ, are un fizic care l-ar recomanda mai degrabă pentru rolul băiat rău, însă asta nu îl împiedică să cadă în ridicol sau să ia o postură comic-misterioasă. Pompiliu (Alexandru Papadopol), cu a sa îmbrăcăminte vintage-caraghioasă şi cu ideile de adept al teoriilor conspiraţiei, devine şi mai comic prin modul tacticos-obsesiv în care gândeşte, vorbeşte şi, mai ales, se mişcă. Această punere în valoare a corpurilor (dincolo de replici şi situaţii) are un farmec special (şi se inspiră din cea mai veche şi mai nobilă tradiţie a comicului în cinema). <br />
<br />
.<br />
<div>
<br /></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-71408703717399706422017-03-12T21:08:00.000+02:002017-03-12T21:08:22.074+02:00"A unsprezecea poruncă". Răfuiala lui Daneliuc cu umanitatea<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-sRS5-X36S6s/WMV17N7EkhI/AAAAAAAABjo/mHU-3AAROp4xVwa-Ah7SPoHVIH9E5NgtgCLcB/s1600/uritescu%2Ba%2B11a%2Bporunca.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="306" src="https://4.bp.blogspot.com/-sRS5-X36S6s/WMV17N7EkhI/AAAAAAAABjo/mHU-3AAROp4xVwa-Ah7SPoHVIH9E5NgtgCLcB/s400/uritescu%2Ba%2B11a%2Bporunca.jpg" width="400" /></a></div>
Care e cel mai just fel de abordare a unei opere minore din filmografia unui cineast influent, la puţin peste 25 de ani de la apariţia ei?<br />
<br />
În cazul marilor regizori, aşa cum este Mircea Daneliuc, probabil că cea mai onestă cale este încercarea de a plasa un astfel de film - departe nu doar indiscutabilele sale realizări din timpul comunismului, cât şi de lungmetrajele ulterioare - în traiectoria unei viziuni cinematografice indubital originale.<br />
<br />
Scris înainte de 1989, filmat în 1990 şi apărut în 1991, "A unsprezecea poruncă", doar inspirat după cartea "Patimile după Piteşti" a lui Paul Goma, este o prezenţă bizară în filmografia lui Mircea Daneliuc.<br />
<br />
Bineînţeles, structura sa stridentă de parabolă antitotalitară îl apropie cel mai mult de celebrul "Glissando" (1982). Şi îl înscrie totodată într-o anumită tradiţie a cinematografiei române, deopotrivă ante şi post-89, de a se exprima prin alegorie (o tradiţie cu care indirect a polemizat Noul Val de după 2000, prin recuperarea realismului şi a intimismului).<br />
<br />
Totuşi, privit astăzi, este un film căruia îi lipseşte inventivitatea, incisivitatea şi luciditatea care au dominat cinematografia lui Mircea Daneliuc până în 1989 (chiar şi în cazul unui film din aceeaşi zonă tematică şi stilistică, aşa cum a fost "Glissando"). <br />
<br />
Răfuiala cu comunismul este marcată încă din pregeneric, printr-un mesaj fără echivoc, în spiritul atmosferei inevitabil vindicative a momentului; "Se dedică acest film închisorii comuniste numită Piteşti-România, pentru iertarea păcatelor ei".<br />
<br />
Imediat sunt indicate locul şi momentul acţiunii: Berlin, aprilie 1945. Trupele Aliate îi arestează pe bărbaţii şi femeile din Germania care seamănă cu Adolf Hitler, Eva Braun, Joseph Goebbels, Joseph Bormann şi alţi lideri nazişti, pentru a-i descoperi şi pedepsi pe adevăraţii criminali.<br />
<br />
În timpul unui bombardament, mai mulţi astfel de prizonieri reuşesc să fugă şi ajung în zona unui depozit subteran, într-o pădure, de unde nu pot evada mai departe de teamă că mlaştina şi dealurile care îi înconjoară sunt minate şi că ar putea fi prinşi din nou. O convenţie pe care spectatorul este invitat, nu cu foarte multă putere de convingere, să o accepte.<br />
<br />
Şi chiar dacă contextul istoric indicat în debutul filmului este sugerat a fi cel al Germaniei la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, referinţele concrete sunt repede abandonate, într-o tentativă de a da un caracter universal filmului.<br />
<br />
Astfel că devine imediat evident că "A unsprecezea poruncă" este mai degrabă viziunea lui Mircea Daneliuc deopotrivă asupra societăţii comuniste în care trăise până atunci şi asupra umanităţii, Satirist notoriu, cineastul portretizează această comunitate ca una dominată de "autodevorare", "ură", "delațiune", "abjecție", "maculare", "culpabilizarea generală", "sub impulsul nimicitor și, în cazul de față, și derizoriu, al puterii" (aşa cum nota criticul Magda Mihăilescu la momentul lansării filmului).<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/a-11-a-porunca-mircea-daneliuc-1991/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-EIMinWBMAPs/WMWDNnJKODI/AAAAAAAABj4/KVVeqGyA5rYDre3dn4zExahDeltRkvPTwCLcB/s400/a%2B11%2Ba%2Bporunca%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/a-11-a-porunca-mircea-daneliuc-1991/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
Însă ce rămâne cinematografic dincolo de aceste mesaje recurente la Mircea Daneliuc? Filmele de până atunci ale regizorului erau străbătute, în grade diferite, de o energie de multe ori seducătoare, de umor ("Croaziera", "Proba de microfon"), de ingeniozitate (montajul din "Vânătoare de vulpi", universul vizual din "Glissando") şi o înţelegere profundă a psihologiei şi emoţiilor umane ("Cursa", "Iacob" şi, din nou, "Proba de microfon" şi "Vânătoare de vulpi"), dublate de permanentul şi binevenitul spirit de contestare şi de frondă.<br />
<br />
Aproape nimic din toate acestea nu se regăseşte în "A unsprezecea poruncă", locul lor fiind luat de încrâncenare şi de ambiţia unei răfuieli mult prea facile cu trecutul şi, probabil, şi cu un prezent perceput ca puternic dezamăgitor. Personajele sunt lipsite de complexitate şi subtilitate, iar peisajul natural este un simplu accesoriu, nu prilej de creare a unei atmosfere.<br />
<br />
Accentul cade pe simboluri, unele excesive (copacul care arde; bărbaţi pedepsiţi prin răstingnire; aluziile recurente la animalitate şi dezumanizare; personajul vizionar; femeia corpolentă însărcinată, din ai cărei sâni curge lapte chiar şi după moarte), în detrimentul unei descrieri detaliate (şi mult mai ofertante) a supravieţuirii unor oameni nevoiţi să convieţuiască într-o situaţie limită, ceea ce ar fi dat consistenţă şi credibilitate întregului demers. Şi este primul film al lui Mircea Daneliuc în care grotescul nu mai este susţinut dramaturgic şi devine, astfel, ostenativ (ca în secvenţa în care o femeie loveşte de mai multe ori un bărbat cu o halcă mare de carne).<br />
<br />
Deşi cu multe neajunsuri, "A unsprezecea poruncă" rămâne totuşi o oprire necesară pentru cei interesaţi atât de filmografia lui Mircea Daneliuc, cât şi de cinematografia română la începutul anilor `90, una din cele mai tulburi perioade din istoria recentă.<br />
<br />
<br />
<i>„<a href="http://cinepub.ro/site/a-11-a-porunca-mircea-daneliuc-1991/">A unsprezecea poruncă</a>” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/a-11-a-porunca-mircea-daneliuc-1991/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-59688434832924884502017-03-05T17:31:00.000+02:002017-03-05T17:31:11.370+02:00„Australia”. Visul<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/australia-claudiu-mitcu-2009/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-1qjzBXWFmd0/WLwlkDTXD9I/AAAAAAAABjY/hpgR2-LRXigLR71gp2WXTejBxERzo6UWACLcB/s400/australia_play.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/australia-claudiu-mitcu-2009/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
Premisa documentarului „Australia”, apărut în 2009 și disponibil acum și pe platforma gratuită Cinepub, seamănă a scenariu de film american: câțiva foști sau actuali tineri ai străzii - dar și un fost deținut - din zona de vest a țării ajung în Australia ca membri ai echipei de fotbal a României care ia parte la Cupa Mondială pentru persoanele fără adăpost, la Melbourne.<br />
<br />
Regizorul Claudiu Mitcu îi urmărește pe cei șase „jucători” și pe antrenorul lor înainte de marea aventură și, apoi, în timpul campionatului.<br />
<br />
Lipsită de spectaculozitate și artificii, structura documentarului este cât se poate de clasică, însă această simplitate asumată a dramaturgiei permite o mai ușoară apropiere de personaje, în încercarea de a înțelege viața.<br />
<br />
În prima parte, protagoniștii sunt filmați în mediul lor, cu accent pe dificultățile și personalitatea fiecăruia, suficient pentru a-i individualiza și eventual a câștiga empatia spectatorilor, în timp ce în partea a doua - prezența în Australia - ei apar mai mult ca un grup, fiind scoși din lumea lor.<br />
<br />
Miza documentarului stă astfel în contrastul sau, mai exact, în ciocnirea dintre situația lor nefericită din România, unde sunt marginalizați și unde se percep ca fiind condamnați la sărăcie întreaga viață, și speranța pe care le-o dă visul lor australian de scurtă durată, întâlnirea cu o altă lume, pe care o văd, cel puțin la primul contact cu ea, ca fiind una a libertății și a tuturor posibilităților și în care - de ce nu - și-ar putea găsi și ei locul.<br />
<br />
Există, inevitabil, ceva înduioșător în bucuria protagoniștilor dată de pregătirile și apoi de plecarea în Australia - nu doar că este prima ieșire în străinătate, dar exotismul țării în care ajung și atenția care li se oferă ca participanți la respectiva competiție de fotbal, inclusiv prin rolul de personaje într-un film documentar, îi fac să spere că viața lor se va putea schimba decisiv.<br />
<br />
Claudiu Mitcu evită senzaționalismul, atât în desfășurarea narativă construită prin montaj (simplu, dar eficient), cât și în regie (discretă): personajele sunt importante, prin urmare ele sunt observate și lăsate să vorbească, să își povestească trecutul, să își exprime dorințele și să își manifeste bucuria sinceră pentru ceea ce li se întâmplă. <br />
<br />
<i><a href="http://cinepub.ro/site/australia-claudiu-mitcu-2009/">„Australia”</a> este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/australia-claudiu-mitcu-2009/">Cinepub.ro,</a> platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<br />
<br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-76485508842487720312017-02-16T19:01:00.001+02:002017-02-16T19:01:23.479+02:00"Fraţii Dabija". Traume în bucătărie<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-WKsHz4Qkda0/WKXGghifY_I/AAAAAAAABik/i08W8yblHjEiN1DtiydsQdLLNLb8eno6gCLcB/s1600/Fratii%2BDabija%2B-%2Bposter.png" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://1.bp.blogspot.com/-WKsHz4Qkda0/WKXGghifY_I/AAAAAAAABik/i08W8yblHjEiN1DtiydsQdLLNLb8eno6gCLcB/s400/Fratii%2BDabija%2B-%2Bposter.png" width="282" /></a></div>
Disponibil acum pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/fratii-dabija-catalin-draghici-2015/">Cinepub</a>, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).<br />
<br />
Un film cu o premisă îndrăzneaţă: trei fraţi tineri de vârste relativ apropiate - Matei, Andrei şi Mihai - sunt filmaţi în timpul unor discuţii de seară la masa din bucătărie din apartamentul în care se pare că au copilărit şi în care acum mai locuiesc doi dintre ei - cel mare, Matei, şi cel mic, Mihai.<br />
<br />
Pretextul pare a fi o vizită pe care Andrei, mijlociul, le-o face fraţilor săi. De la conversaţii banale, în doi sau în trei (despre dietă, o boală de piele sau responsabilităţi legat de apartament), se ajunge la discuţii despre probleme sentimentale. Şi, apoi, chiar la certuri care relevă traume refulate şi o aparentă lipsă de comunicare reală între cei trei - idee întărită şi de insistenţa, la nivel de dramaturgie, pe timpul pe care protagoniştii şi-l petrec cu ochii în telefon şi în conversaţii pe mesageria, fără a fi cu adevărat atenţi unul la celălalt.<br />
<br />
Cătălin Drăghici îşi construieşte filmul sub aparenţa că discuţia are loc într-o singură seară (fraţii sunt îmbrăcaţi cu aceleaşi haine, iar <i>setting-ul, </i>care mai implică şi prezenţa unui televizor mereu deschis, nu se schimbă). Însă, în intervenţii publice (cum e cea de la Festivalul Astra de la Sibiu din 2015, care poate fi găsită pe YouTube), regizorul a mărturisit că filmările s-au derulat pe parcursul mai multor seri. Rezultatul este o muncă elaborată de montaj, în care sunt păstrate momente esenţiale (chiar dacă aparent banale), cu potenţial dramaturgic, redate prin cadre-secvenţă.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/fratii-dabija-catalin-draghici-2015/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-Popr6DukthQ/WKXRfoAx2OI/AAAAAAAABi0/qijcJFq83ewoCDuogerLbOeLbM6HXN5OgCLcB/s400/16feb%2BPlay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/fratii-dabija-catalin-draghici-2015/">Click pe imagine pentru a a vedea filmul "Fraţii Dabija"!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
Interesant la "Fraţii Dabija" - care, prin amplasarea "acţiunii" sale doar la o masă de bucătorie, poate fi privit şi ca un comentariu ironic la filmele de ficţiune ale Noului Cinema Românesc - este absenţa unei echipe de filmare: aparatul de filmat este aşezat într-un singur "punct de staţie", cu mici variaţii - par a exista cel puţin două unghiuri de înregistrare, doar uşor diferite.<br />
<br />
Aparatul de filmat devine în bună măsură un martor tăcut, invizibil, care a pătruns în intimitatea celor trei fraţi. Însă prezenţa camerei nu este pe deplin ignorată: când fratele cel mic este nevoit să ia geaca de motocilist pentru a-şi vizita iubita care nu îi mai răspunde la telefon, aparatul de filmat este uşor mutat în faţă pentru a se face loc, astfel că spectatorul devine la rândul său conştient că este vorba, totuşi, de o punere în scenă, chiar dacă una supusă convenţiei de documentar.<br />
<br />
În plus, în cel mai tensionat moment al filmului - o ceartă între Matei şi Andrei -, fratele cel mare invocă de asemenea prezenţa camerei, spre care şi aruncă scurte priviri, ca impediment în a-şi exprima adevăratele sentimente faţă de fratele său care îl chestionează în legătură cu relaţia cu o colegă de serviciu. Însă, imediat, cearta se amplifică, iar cei doi îşi spun cuvinte grele (deşi se întrevede totuşi că există o legătură puternică între ei) - camera redevine observatorul discret de până atunci.<br />
<br />
Această pendulare între observaţional (predominant) şi devoalarea asumată a existenţei camerei de filmat care ar influenţa, fie şi minimal, modul în care se comportă şi interacţionează protagoniştii ridică întrebări stimulative despre caracterul reprezentaţional şi limitele limbajului cinemaului non-ficţional.<br />
<br />
Fără a fi un film memorabil, "Fraţii Dabija" oferă câteva momente bune de cinema non-narativ, în care este surprinsă o anume sinceritate (universală) a relaţiilor de familie, şi câteva idei demne de a fi discutate, Şi relevă, totodată, diversitatea - puţin cunoscută de un public larg - experimentelor în zona filmului documentar românesc, care îşi face foarte rar loc în circuitul obişnuit de distribuţie în cinematografe. <br />
<br />
<br />
<i>„Fraţii Dabija” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/fratii-dabija-catalin-draghici-2015/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-85348705485980582072017-02-10T11:20:00.002+02:002017-02-10T11:20:53.975+02:00Cu Melinte şi Papadopol, despre "Bucureşti NonStop"<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/" imageanchor="1" style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-y5eKOSDRkoo/WJ2FIEvznuI/AAAAAAAABiU/s8tKyqrTSpQrT_uCuLeoUHNZPNwmDKbgACLcB/s400/NonStop%2B1%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/">Click pe imagine pentru a vedea filmul ”Bucureşti NonStop”!</a></td></tr>
</tbody></table>
<i>Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din </i><i>"Bucureşti NonStop</i><i>", filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/"><b>Cinepub</b></a>. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.</i><br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<b>Ce te-a atras la personaj?</b><br /><br /><b>Olimpia Melinte:</b> Dorinţa ei de schimbare, de a deveni un om mai bun. M-am încurcat mult în viaţa acestui personaj, căutându-l, aşteptându-l să apară, e greu să înţelegi un astfel de sacrificiu, cel pe care-l face Jeni pentru familia ei. Dar faptul că renunţă la o viaţă care o face nefericită, dar cu care s-a împăcat, şi totuşi vrea să o ia de la capăt, acolo în oraşul ei uitat de lume, mi-a dat încredere că şi pentru ea există speranţă. Ca pentru noi toţi!<br />
<br />
<b>Alexandru Papadopol:</b> Personajul meu are un scop clar, şi anume să facă rost de bani ca să
plece în străinătate pentru a-şi "recupera" soţia, pe care o şi bănuieşte
de infidelitate. În general sunt emoţionat de naivitatea unor astfel de
oameni. Prin urmare, ce m-a atras a fost onestitatea cu care Gelu îşi urmăreşte
scopul. Dar şi modul atipic prin care vrea să facă bani.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://1.bp.blogspot.com/-r6onWebQenY/WJ1_jLMOHFI/AAAAAAAABh8/cGzQhbpxY18iSiUsKMFGMfWoJwe3qdSVQCLcB/s1600/melinte.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="223" src="https://1.bp.blogspot.com/-r6onWebQenY/WJ1_jLMOHFI/AAAAAAAABh8/cGzQhbpxY18iSiUsKMFGMfWoJwe3qdSVQCLcB/s400/melinte.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Olimpia Melinte (alături de Tudor Smoleanu), în ”Bucureşti NonStop”</td></tr>
</tbody></table>
<b>Ce ţi-a cerut Dan Chişu legat de felul în care ar trebui să fie jocul tău şi construcţia personajului?</b><br /><br /><b>Olimpia Melinte: </b>Dan este un regizor care-ţi acceptă căutările şi te ghidează din umbră, lăsându-şi actorul să descopere ceea ce el deja ştia. Mi-a cerut să vorbesc moldoveneşte la începutul filmului, iar apoi să-mi controlez accentul, mi-a cerut să am răbdare, pentru că un film independent se face cu mai multă strădanie, şi, cel mai important, cred, mi-a cerut să nu o judec, ci să o înţeleg pe Jeni.<br />
<br />
<b>Alexandru Papadopol:</b> Construcţia personajului nu a fost una greoaie, pentru că scenariul nu
avea foarte multe "ascunzişuri". Erau destul de clare scopul şi
traseul. Am făcut nişte repetiţii mai mult pentru "armonizare".<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://1.bp.blogspot.com/-VEyZ4_X_ip4/WJ2BQcM5fRI/AAAAAAAABiI/fWxbChE7Z9w9ds5k3imR21IDonwr6e_wACLcB/s1600/papadopol.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-VEyZ4_X_ip4/WJ2BQcM5fRI/AAAAAAAABiI/fWxbChE7Z9w9ds5k3imR21IDonwr6e_wACLcB/s400/papadopol.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Alexandru Papadopol, în ”Bucureşti NonStop”</td></tr>
</tbody></table>
<br /><b>Ce a fost cel mai dificil sau provocator în abordarea acestui rol?</b><br /><br /><b>Olimpia Melinte:</b> Toată experienţa a fost provocatoare. Nu e simplu să joci o femeie care practică cea mea veche meserie din lume!<br />
<br />
<b>Alexandru Papadopol:</b> Cel mai problematic "lucru", şi spun bine "lucru", a fost motorul
maşinii, care se tot strica. Eu eram şoferul şi trebuia să conduc ţinând
cont şi de turaţia "necontrolată" a maşinii. Dar eram obişnuit de la
"Marfa si banii" cu maşini care să facă fiţe... În rest totul a mers perfect, grija faţă de actori fiind totală.<br />
<br />
<br /><i><a href="http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/">„Bucureşti NonStop”</a> este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-38083696566450044452017-01-28T10:37:00.000+02:002017-01-28T10:38:31.835+02:00Vise<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; margin-left: 1em; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/carne-de-iepure-gabriel-achim-2015/"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-Qh4pI689pfE/WIxBtVGL8MI/AAAAAAAABhI/YhMq3e9JfvEaCeC414gumvEhVvCQ1qeOACLcB/s400/CI%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/carne-de-iepure-gabriel-achim-2015/">Click pe imagine pentru a vedea "Carne de iepure"!</a></td></tr>
</tbody></table>
Un culturist timid şi, din acest motiv, virgin chiar şi la 40 de ani încearcă, prin anunţuri matrimoniale şi ajutat de prietenul său "băiat de cartier", să îşi găsească o prietenă. O evidentă premisă narativă de comedie în tuşe groase.<br />
<br />
Numai că regia lu Gabriel Achim duce filmul - scurtmetrajul "Carne de iepure" (2015), disponibil pe <a href="http://cinepub.ro/site/carne-de-iepure-gabriel-achim-2015/">Cinepub </a>- într-o zonă în care comicul bizar este dublat de o privire empatică, înţelegătoare - culturistul Edy, convingător jucat de Bogdan Vodă, poate stârni deopotrivă râsul şi compasiunea.<br />
<br />
Gabriel Achim (şi coscenaristul Cosmin Manolache) mizează pe un personaj clasic al cinematografiei - uriaşul blând şi taciturn, dar care ascunde trăiri interioare puternice . Şi, pentru contrast, i se dă un prieten descurcăreţ, vorbăreţ, expansiv, care nu ezită să şi profite de el sub acoperirea că îl ajută. De aici şi comicul din "Carne de iepure".<br />
<br />
De o inspirată regie dă dovadă şi Ruxandra Ghiţescu în "Nina" (2008), un scurtmetraj de 15 minute cu un singur personaj - o tânără jucată de Andreea Grămoşteanu, care încearcă, din intimitatea apartamentului său, să îşi planifice, prin telefon, un weekend la mare, savurând un ceai şi ascultând muzică.<br />
<br />
Orice detaliere a ceea ce se întâmplă ar strica plăcerea twist-urilor prin care trece protagonista. Ruxandra Ghiţescu foloseşte cu dibăcie mai multe planuri, care îmbogăţesc dramaturgia minimalistă.<br />
<br />
În primul rând, este prezenţa puternică a protagonistei - Andreea Grămoşteanu îşi poartă cu convingere personajul prin diferitele stări emoţionale date de cele două conversaţii telefonice. Apoi, spectatorul este invitat să completeze, din frânturile de informaţii pe care le primeşte treptat, portretul Ninei, situaţia ei.<br />
<br />
Şi mai este, bineînţeles, muzica diegetică - dacă la început pare că melodiile susţin starea euforic-optimistă a Ninei, pe parcurs devin apăsătoare prin contrastul cu spulberarea viselor.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/nina-ruxandra-ghitescu-2008/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-b_xMPLrLRJM/WIxMrFspLAI/AAAAAAAABhY/fZnmPSmrzkwOpkp89a3_I30FXFPO48L7QCLcB/s400/Nina%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/nina-ruxandra-ghitescu-2008/">Click pe imagine pentru a vedea filmul "Nina"!</a></td></tr>
</tbody></table>
În "Bricostory", scenarista şi regizoarea Andreea Păduraru alege ca fundal un mare magazin de obiecte de casă şi grădină pentru a pune în scenă un moment tensionat din viaţa unui cuplu.<br />
<br />
Ana (Klara Tompa) și Paul (Tudor Hristescu) încearcă să profite de o pauză la serviciu pentru a face cumpărături pentru revonarea apartamentului în care vor locui.<br />
<br />
Însă ceea ce trebuia să fie un moment fericit sau cel puţin banal se dovedeşte revelator pentru o aparentă criză de cuplu. O criză evidenţiată prin prezenţa unui al treilea personaj, un vânzător (Tudor Aaron Istodor) cu un comportament comic-absurd şi care face o pasiune pentru Ana.<br />
<br />
Andreea Păduraru apelează la cadre fixe, în care camera de filmat este plasată la distanţă de personaje, pentru a folosi spaţiul şi poziţionarea personajelor ca surse de umor, aşa cum se întâmplă, de pildă, încă din prima secvenţă, extrem de reuşită - un Tico este parcat rapid, neglijent, uşor pieziş, dar cu toate acestea încape în locul care îi este destinat, iar din el iese cea despre care vom afla că este protagonista. <br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/bricostory-andreea-paduraru-2007/"><img border="0" height="225" src="https://4.bp.blogspot.com/-M9osmYzPGdk/WIxYVXT6mSI/AAAAAAAABho/z6ROygLEKc4oe8Ryj1MTNSefLGhgLYReACLcB/s400/Brico%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/bricostory-andreea-paduraru-2007/">Click pe imagine pentru a vedea filmul "Bricostory"!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
<br />
<i>"Carne de iepure", "Nina" şi "Bricostory" sunt disponibile, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-85849630490436950832017-01-19T19:11:00.000+02:002017-01-19T23:24:33.173+02:00"E pericoloso sporgersi". Nostalgie bine temperată<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; margin-left: 1em; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-QQtEKb0D9yM/WIDsIfLgY9I/AAAAAAAABg4/e_TEit6-mz88i8FzKsrer5lS4zw0X4F-wCLcB/s400/e%2Bpericoloso%2Bsporgersi%2B-%2Bfoto%2B%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
Relansat pe platforma <a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/">Cinepub</a>, "E pericoloso sporgersi" (1993) a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi (un alt titlu de referinţă al perioadei, atipic tot prin desprinderea de estetica dominant-apăsătoare a disperării şi a grotescului, a fost "O vară de neuitat", filmul "de epocă" al lui Lucian Pintilie).<br />
<br />
A fost un deceniu în care atât cineaştii consacraţi în precedentul regim, cât şi majoritatea covârşitoare a debutanţilor în lungmetrajul de ficţiune (iar anii `90 au adus numeroşi noi regizori aspiranţi, care însă au eşuat pe parcurs) se răfuiau gălăgios cu trecutul recent, când cenzura fusese atotprezentă, şi se aruncau cu o voluptate stridentă într-o actualitate dureroasă, percepută ca un coşmar,<br />
<br />
În acest peisaj, Nae Caranfil venea cu un film realizat într-un registru diferit, deşi geneza lui "E pericoloso sporgersi" data din anii `80, când regizorul tocmai absolvise Universitatea de Teatru şi Film (fără a putea profesa în cinema, ci doar în teatru). Tot în ultimul deceniu de comunism, într-un orăşel nenumit de la graniţa pe Dunăre cu fosta Iugoslavie, sunt plasate şi poveştile întretăiate, derulate pe parcursul câtorva zile, ale celor trei personaje centrale din film: Eleva (Natalie Bonifay), Actorul (George Alexandru) şi Soldatul (Marius Stănescu), ce dau şi titlurile "capitolelor".<br />
<br />
Şi chiar dacă <b><a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/">"E pericoloso sporgersi"</a></b> este plin de referinţe critice la absurdul periculos şi apăsător al vieţii în comunism (de la frig sau celebrele "şopârle", la culesul cartofilor sau dorinţa de a fugi din ţară), care nu ar fi fost posibile până în 1989 (cel puţin dacă nu te numeai Mircea Daneliuc sau Lucian Pintilie), şi se află sub influenţa eliberării explozive a limbajului de sub orice restricţie, până la limita fragilă cu vulgaritatea, perspectiva lui Nae Caranfil nu este una răzbunătoare, de demascare a "ororilor". Nu este un strigăt de exasperare şi nici un proces al comunismului. O insulă de comedie pur cinematografică, într-un ocean de gravitate zgomotoasă.<br />
<br />
Nae Caranfil era mai curând preocupat de viaţa simplă a tinerilor, de visele, dorinţele şi dezamăgirile lor, iar frustrările şi pulsiunile sexuale, care vor traversa întreaga sa filmografia, până la nou-apărutul "6,9 pe scara Richter", sunt substratul pe care este construit comicul, în tradiţie asumat felliniană. De aici şi sentimentul de nostalgie bine temperată care domină filmul. Nostalgie nu după comunism, care rămâne totuşi fundalul social şi istoric plin de privaţiuni (e drept, unul aruncat permanent în derizoriu), cât după o tinereţe veselă, naivă.<br />
<br />
De aceea, "E pericoloso sporgersi" încă surprinde prin tonul său lucid, relaxat, jovial, detaşat-melancolic, senzaţie amplificată şi de muzica semnată de Nae Caranfil însuşi şi de Anton Şuteu, dar şi de panoramările aparatului de filmat, care creează un spaţiu aproape magic. Tentaţia de a cere socoteală trecutului recent, prin prisma unui prezent care amplifica permanent dezamăgirea, este temperată prin înclinaţia spre un cinema al spectacularului. Un cinema făcut să seducă şi emoţioneze spectatorul.<br />
<br />
<br />
<i style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "Helvetica Neue Light", HelveticaNeue-Light, "Helvetica Neue", Helvetica, Arial, sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;"><b><a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/">„E pericoloso sporgersi”</a></b> este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/e-pericoloso-sporgersi-nae-caranfil-1993/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-49297245005781811692017-01-13T12:35:00.001+02:002017-01-13T12:38:39.916+02:00"Război pe calea undelor". Vocile<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://1.bp.blogspot.com/-kcUKn7HUc2g/WHiq-NhBJxI/AAAAAAAABgo/FOgSXib7nlUrAcTzAtEA4rGAhtJ9bSjuQCLcB/s1600/razboi-pe-calea-undelor.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="240" src="https://1.bp.blogspot.com/-kcUKn7HUc2g/WHiq-NhBJxI/AAAAAAAABgo/FOgSXib7nlUrAcTzAtEA4rGAhtJ9bSjuQCLcB/s320/razboi-pe-calea-undelor.jpg" width="320" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><br /></td></tr>
</tbody></table>
<i>Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma <a href="http://cinepub.ro/site/razboi-pe-calea-undelor-alexandru-solomon-2007/">Cinepub</a>, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.</i><br />
<br />
Alexandru Solomon porneşte în investigarea istoriei legendarului post Radio Europa Liberă prin mărturisirea importanţei acestuia în familia sa, la fel ca în familiile numeroşilor ascultători din timpul lui Ceauşescu - de aici şi premisa unei puternice empatii din partea spectatorului. Nu e de mirare astfel că Alexandru Solomon apare în cadru la începutul şi la finalul filmului, iar vocea sa asigură comentariul din off la persoana întâi.<br />
<br />
Prin urmare, la un prim nivel, filmul poate fi privit ca un eseu personal prin care cineastul încearcă să îşi înţeleagă trecutul şi, de ce nu, să se înţeleagă pe el însuşi prin această incursiune în istoria recentă. Însă abordarea regizorală asumat subiectivă se deschide apoi spre alte niveluri de interpretare, tot mai ofertante.<br />
<br />
<b><a href="http://cinepub.ro/site/razboi-pe-calea-undelor-alexandru-solomon-2007/">"Război pe calea undelor"</a></b> trasează momentele importante din istoria secţiei în limba română a postului Radio Europa Liberă, cu sediul la München, şi îi aduce în faţa camerei pe unii dintre foştii redactori (Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Ioana Măgură-Bernard, Nestor Ratesh, Şerban Orescu, Andrei Voiculescu, Monica Lovinescu), îndemnaţi să rememoreze întâmplări şi să evoce amintirea celor dispăruţi,<br />
<br />
Astfel, documentarul devine şi un exerciţiu de arheologie a memoriei, cu atât mai evident cu cât Alexandru Solomon îşi pune "personajele" să asculte fragmente din emisiunile perioadei, atât pentru a le surprinde reacţiile şi emoţiile, cât şi pentru a impulsiona procesul de rememorare.<br />
<br />
Însă, inevitabil, Alexandru Solomon nu se opreşte doar la a-i aduce împreună pe foştii redactori ai celebrului post de radio. Aşa cum o indică şi titlul, documentarul tratează războiul dintre Radio Europa Liberă şi Securitatea regimului Ceauşescu, cu elemente de film de spionaj, astfel că sunt discutate inclusiv presupusele asasinate asupra foştilor directori (este intervievat telefonic chiar teroristul "Carlos Şacalul", aflat în închisoare în Franţa; un alt "personaj" este fostul responsabil cu paza radioului).<br />
<br />
Regizorul nu ezită să îi pună în faţa aparatului de filmat pe fostul colonel de Securitate Ilie Merce (la momentul realizării filmului - parlamentar PRM) şi pe fostul secretar al PCR Cornel Burtică, dar şi să îşi încheie documentarul cu filmarea unui ecran de televizor deschis pe o emisiune OTV în care fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Nicolae Pleşiţă, vorbeşte cu nonşalanţă despre operaţiunile Securităţii. Foştii reprezentanţi ai Securităţii primesc rolul binemeritat de personaje negative, malefice, în acest "film de război", şi nu doar că "ajută" la completarea tabloului general, dar prezenţa lor în media şi în parlament, evidenţiată în documentar, sugerează o continuitate a răului, o neasumare a trecutului.<br />
<br />
Alexandru Solomon merge şi mai departe şi discută inclusiv rolul jucat de Radio Europa Liberă în susţinerea vocilor critice din ţară - sunt intervievaţi opozanţi precum Doina Cornea sau Vasile Paraschiv, dar şi jurnaliştii străini care i-au ajutat să îşi transmită mesajele în Occident. Astfel, "Război pe calea undelor" investighează şi câteva momente ale fragmentatei disidenţe româneşti (nu lipsesc nici referiri la "cazul Goma"). O permanentă developare de semnificaţii şi de idei, pe care Alexandru Solomon o gestionează cu siguranţa unui cineast experimentat.<br />
<br />
Pornit ca instrument de (contra)propagandă al CIA, dar trecut pe parcurs sub controlul Congresului, Radio Europa Liberă, cu toate secţiile sale în diferite limbi, a reprezentat o parte a Războiului Rece care a marcat secolul XX. Iar ca ultim nivel de interpretare, documentarul lui Alexandru Solomon poate fi privit şi ca încercare de înţelegere a complicatei istorii mondiale recente. De aici şi complexitatea remarcabilă a acestui film ambiţios. <br />
<br />
<i>„Război pe calea undelor” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/razboi-pe-calea-undelor-alexandru-solomon-2007/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-11911891179578021292017-01-06T19:23:00.002+02:002017-01-06T19:23:51.705+02:00„Trece și prin perete”. Realism metafizic<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-3ETgdxxg8rQ/WG_HcbeBWlI/AAAAAAAABgA/NijZfH68Hd8oR6baMEapcGB6k2VeMimBQCLcB/s1600/trece%2Bsi%2Bprin%2Bperete%2B2.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="225" src="https://4.bp.blogspot.com/-3ETgdxxg8rQ/WG_HcbeBWlI/AAAAAAAABgA/NijZfH68Hd8oR6baMEapcGB6k2VeMimBQCLcB/s400/trece%2Bsi%2Bprin%2Bperete%2B2.jpg" width="400" /></a></div>
Disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/">Cinepub</a> în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece și prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.<br />
<br />
La un prim nivel, „Trece și prin perete” poate fi privit ca o mostră pură de cinema realist: scurtmetrajul este realizat dintr-un singur plan secvență în care camera de filmat urmărește permanent o fetiță (excelenta Sofia Nicolaescu, descoperită de Radu Jude odată cu „Toată lumea din familia noastră”, 2012) care este lăsată pentru o seară în locuința veche a bunicului.<br />
<br />
Sofia este centrul atenției pe întreg parcursul celor 17 minute, chiar și atunci când iese din cadru: aparatul de filmat, aparent poziționat într-un punct fix din care face scurte mișcări laterale, o urmărește de aproape atunci când ea se află în camera unde bunicul joacă table cu doi vecini, dar păstrează distanța atunci când fetița intră în dormitorul unde se pregătește de culcare.<br />
<br />
Nu îi invadează intimitatea, se ține la depărtare, chiar dacă asta înseamnă uneori că ușile restrâng cadrul sau în cadru nu se mai vede niciun personaj (o decizie estetică parțial justificată și din dorința ca discuția dintre bărbați - bunicul, un alt pensionar și un orb cu un limbaj ireverențios -, care rămân aproape în totalitate în afara cadrului, să fie auzită).<br />
<br />
Aparatul de filmat ia astfel poziția unui martor tăcut și nu anticipează mișcările fetei, ci doar o urmărește cu discreție pentru a-i surprinde micile reacții la ceea ce se întâmplă în jur. Sofia devine reperul prin care spectatorul însuși este invitat să se poziționeze față de poveste.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/trece-si-prin-perete-radu-jude-2014/"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-BUmTkjQfosg/WG_HkhaqldI/AAAAAAAABgE/_fDtthtM1mkYv6tgixFXMZysnGHRW-r8wCLcB/s400/TPP%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/trece-si-prin-perete-radu-jude-2014/">Click pe imagine pentru a vedea „Trece și prin perete”!</a></td></tr>
</tbody></table>
Astfel, la un alt nivel, „Trece și prin perete” este un film cu încărcătură sugerat metafizică, în sensul depășirii cadrului estetic care încearcă să circumscrie un fragment de presupusă realitate. Însă suntem într-un film de Radu Jude, astfel că, deși tema subînțeleasă este întâlnirea unei fetițe cu ideea de moarte, nu există în niciun moment riscul alunecării într-un ton grav, pompos, forțat-apăsător.<br />
<br />
Dezlipită pentru o seară de părinții ei și lăsată în grija unui bunic parțial grijuliu, parțial preocupat de partida de table cu prietenii săi, fetița ia contact cu o lume pe care spectatorul este invitat să o perceapă ca fiind misterioasă, stranie, din care nu lipsesc ridicolul și absurdul (asta probabil și pentru că este trecută prin filtrul micii protagoniste).<br />
<br />
Momentul pregătirii fetiței de somn coincide cu plânsetele violente care se aud din apartamentul de lângă: din discuția bunicului (Ion Arcudeanu) cu vecinul și prietenul său pensionar (Marcel Horobeț) aflăm că este vorba de un mort - un bărbat care s-a sinucis.<br />
<br />
Atmosfera devine și mai ciudată odată cu apariția unui alt bărbat, mai tânăr: un orb (Gabriel Spahiu) cu un limbaj colorat care, colac peste pupăză, povestește un alt caz de sinucidere - o fată care nu își găsea liniștea nici după moarte - și vorbește în aforisme.<br />
<br />
Acumularea de elemente comic-bizare (vecinul bătrân face o remarcă obraznică despre fetiță, orbul înjură fără reținere, se aude sunetul ceasului cu cuc, de la vecini răzbat noi plânsete) o neliniștește și o înfricoșează pe Sofia. Însă starea ei de tulburare este mai mult sugerată, redată într-un mod reținut și lăsată pe seama intuiției spectatorului: moartea pare un lucru firesc sau chiar un motiv de glume macabre pentru adulți, dar pentru Sofia pare o cale de cunoaștere, de descoperire a lumii.<br />
<br />
„Trece și prin perete” este un triumf al cinemaului bazat pe sugestii, pe sensuri ascunse, pe detalii, iar toate au forța să inducă spectatorului o stare de melancolie senină, ca după o apropiere de ceva deopotrivă misterios și profund. <br />
<br />
<i>Alături de <a href="http://cinepub.ro/site/o-lume-noua-luiza-parvu-2014/">„O lume nouă”</a> (regia Luiza Pârvu), <a href="http://cinepub.ro/site/kowalski-andrei-cretulescu-2014/">„Kowalski”</a> (regia Andrei Crețulescu) și <a href="http://cinepub.ro/site/sa-mori-de-dragoste-ranita-iulia-rugina-2014/">„Să mori de dragoste rănită”</a> (regia Iulia Rugină), scurtmetrajul „Trece și prin perete” face parte din omnibusul „Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, prezentat în cinematografele din România în 2014 și disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<i><br /></i>
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/kowalski-andrei-cretulescu-2014/"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-ijioKPc070E/WG_Ihv2effI/AAAAAAAABgM/SZ3CKaLdEYUAqCx2h-nlpRX2IR5jQOCMgCLcB/s400/Kowalsky%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/kowalski-andrei-cretulescu-2014/">Click pe imagine pentru a vedea filmul „Kowalski”, de Andrei Crețulescu!</a></td></tr>
</tbody></table>
<i><br /></i>
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/o-lume-noua-luiza-parvu-2014/"><img border="0" height="225" src="https://4.bp.blogspot.com/-FxxN5q3L5N0/WG_ItsH3nYI/AAAAAAAABgQ/Ze8I95G9iVINIadBAgc8gJAhSmqpfY_jgCLcB/s400/O%2Blume%2Bnoua%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/o-lume-noua-luiza-parvu-2014/">Click pe imagine pentru a vedea filmul „O lume nouă”, de Luiza Pârvu!</a></td></tr>
</tbody></table>
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/sa-mori-de-dragoste-ranita-iulia-rugina-2014/"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-SEd0Hwwl9pE/WG_JDhzPxaI/AAAAAAAABgU/ed0no3J2tI8WFZO87RaDaPhqxJUIMIyNgCLcB/s400/SMDR%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/sa-mori-de-dragoste-ranita-iulia-rugina-2014/">Click pe imagine pentru a vedea filmul „Să mori din dragoste rănită”, de Iulia Rugină!</a></td></tr>
</tbody></table>
<div>
<br /></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-8179684649500690912016-12-29T19:14:00.002+02:002016-12-29T22:16:15.934+02:00Andrei Cohn: „Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal”<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; margin-left: 1em; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://2.bp.blogspot.com/-ee03XqwLbe4/WGVDL2vPR0I/AAAAAAAABfY/yk3gsPamChAujVwqHiE_nultZY7ElOGagCLcB/s1600/Andrei_Cohn.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="303" src="https://2.bp.blogspot.com/-ee03XqwLbe4/WGVDL2vPR0I/AAAAAAAABfY/yk3gsPamChAujVwqHiE_nultZY7ElOGagCLcB/s400/Andrei_Cohn.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Andrei Cohn</td></tr>
</tbody></table>
<i>„Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară”, afirmă regizorul Andrei Cohn într-un interviu realizat cu ocazia lansării filmului său de debut, „Acasă la tata” (2015), pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/acasa-la-tata-andrei-cohn-2015/">Cinepub</a>. </i><br />
<br />
Bazat pe o piesă de teatru şi un scenariu scrise de (actorul şi dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, este o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării şi regretul pierderii tinereţii.<br />
<br />
Alexandru Papadopol este în vervă în rolul lui Robert, un tânăr jurnalist și scriitor de la București care, din cauza unei crize conjugale, se întoarce pentru o zi și o noapte în Dobrogea, în casa de la țară a copilăriei sale și unde tatăl (Florin Zamfirescu) locuiește cu o nouă parteneră de viață (Natașa Raab), după moartea soției în urmă cu câțiva ani. În sat, Robert se întâlnește cu un coleg și prieten bun din copilărie (Andi Vasluianu), cu soția acestuia (Mirela Oprișor) și cu o fostă iubită (Ioana Flora).<br />
<br />
Cu ocazia lansării filmului „Acasă la tata” pe platforma <b><a href="http://cinepub.ro/site/acasa-la-tata-andrei-cohn-2015/">Cinepub</a></b>, am realizat un scurt interviu cu regizorul Andrei Cohn.<br />
<br />
<b>Ionuţ Mareş: Ce v-a atras la piesa și la scenariul lui Mimi Brănescu? Ce vi s-a părut cel mai ofertant cinematografic?</b><br />
<br />
<b>Andrei Cohn:</b> N-am văzut spectacolul înainte să fac filmul. Am multe lucruri în comun cu Robert (protagonistul jucat de Alexandru Papadopol – n.r.), iar tata are multe în comun cu tatăl lui. Mi s-a părut că este o şansă să mă gândesc serios la lucrurile care îl frământă pe Robert şi eventual să fac pace cu ele. N-am reuşit.<br />
<br />
Am încercat să aduc şi spaţiul într-o zonă care are legatură cu mine, scenariul fiind plasat iniţial la Lehliu. Am filmat la 2 Mai, unde mă simt acasă din foarte multe puncte de vedere. Am şi un prieten din copilărie acolo, care face case de piatră şi are foarte multe în comun cu Petrică (personajul jucat de Andi Vasluianu – n.r.). Îmi e foarte cunoscută echilibristica marcată de accente ipocrite pe care o face Robert, atunci când trece dintr-o lume în alta.<br />
<br />
Găsesc ofertant cinematografic tot ce mă implică personal, perspectiva estetică asupra poveştilor este întotdeauna ulterioară.<br />
<br />
<br />
<b>Cum ați lucrat cu actorii, care sunt cu toții experimentați? Ce le-ați cerut? Câtă libertate le-ați oferit?</b><br />
<br />
N-am lucrat cu toţi actorii la fel. O parte din ei au avut încredere în mine şi am trăit momente autentice. N-am nicio metodă în lucrul cu actorii. Cred că este o relaţie reciprocă, bazată pe sinceritate, în care primeşti atât cât oferi. Mă refer doar la cei care speră să afle lucruri despre ei odată cu fiecare punere în scenă. Nu înţeleg acest concept al „libertăţii oferite actorilor”. Este ca şi când am urmări lucruri diferite, ei ar avea un cu totul alt plan decât mine şi eu m-aş opune. Tot ce este în sensul personajului este binevenit.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<br />
<b>Într-o discuție publică după o proiecție a filmului în 2015 ați spus că ați vrut să faceți „un balet pe sârmă între ostentaţie şi firesc”. Aș adăuga eu: între artificialitate asumată și iluzia realismului. Cred că v-a reușit, dar care sunt riscurile unei astfel de abordări?</b><br />
<br />
Unul dintre riscuri a fost foarte corect semnalat chiar de dumeavoastră. Într-un articol mai vechi despre „Acasă la tata” aţi spus că greşesc atunci când mă iau prea tare în serios. Cred că aveţi dreptate. Lucruri care ţin de poetica personală pot să fie receptate ca manierism sau calofilie. La ora aceea am considerat că doar punerea în scenă cu onestitate a lucrurilor este o formă de neasumare artistică. Acum am mai mare încredere în camera de filmat. Semnificaţiile există în fiecare lucru care se petrece în faţa ei şi nu scapă niciodată necaptate. O conştiinţă prea insistentă asupra sensului lucrurilor pe care le pui în scena este dăunătoare, aşa cum şi actorilor le este dăunatore conştiinţa sfârşitului poveştii pe care o joacă.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/acasa-la-tata-andrei-cohn-2015/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-j0gVyJ-0mbE/WGVSJo2F41I/AAAAAAAABfs/IYGYyUa1vgUIweJG4Ff_0Ib7txAzZVoKQCLcB/s400/23dec%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/acasa-la-tata-andrei-cohn-2015/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
<b>Cum v-ați decis asupra acestui balans între comedie și dramă, între accentele de farsă și tonul grav?</b><br />
<br />
N-am un mare merit. Scenariul a făcut jumătate de alegere, iar modul în care eu l-am gestionat personal - cealaltă jumătate. E un slalom pe care l-am făcut cu tristeţe şi melancolie printre glume. <br />
<br />
<b>Ați vorbit în interviuri că acest montaj sincopat, care încalcă regulile racordului și care fragmentează narațiunea, l-ați decis după terminarea filmului și că nu îl gândiserăți așa de la început. Ce v-a determinat să luați această decizie?</b><br />
<br />
Nu mi-a fost clar de la bun început. Totuşi, am desenat un storyboard al filmului care seamănă foarte tare cu montajul final. Procesul a fost mai organic decât o decizie stilistică brutală, luată într-un anumit moment, de tipul „îl fac alb-negru” sau „îl filmez cu telefonul”. Educaţia mea are mai mare legătură cu pictura decât cu filmul şi poate de aceea descompun secvenţa într-o succesiune de momente independente, cu încărcătură şi utilitate proprii. Aşa au apărut elipsele din interiorul secvenţelor. Am încercat să fac un montaj al conflictelor interioare, mai degrabă decât unul narativ. Continuitatea îneacă orice conţinut într-un tăvălug narativ şi am considerat că doar traseul personajelor din punctul A în B nu este suficient. Nu cred că miza acestui scenariu se află la primul nivel de lectură, aici lucrurile sunt destul de simple. În schimb, ele devin foarte interesante în zona intimă a personajelor.<br />
<div>
<i><br /></i></div>
<div>
<div>
<i>„Acasă la tata” este disponibil, de joi, pe <b><a href="http://cinepub.ro/site/acasa-la-tata-andrei-cohn-2015/">Cinepub.ro</a></b>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i></div>
</div>
<div>
<br /></div>
Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-80730942761496593292016-12-16T12:35:00.001+02:002016-12-16T12:45:45.844+02:00"Senatorul melcilor". Satiră politică<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-YGPR_psGBgU/WFJT1KvhniI/AAAAAAAABe4/0lWnQL-Eg54fuLiwJoCLBHohVHf_nxXaQCLcB/s1600/senatorul%2Bmelcilor.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="256" src="https://4.bp.blogspot.com/-YGPR_psGBgU/WFJT1KvhniI/AAAAAAAABe4/0lWnQL-Eg54fuLiwJoCLBHohVHf_nxXaQCLcB/s400/senatorul%2Bmelcilor.jpg" width="400" /></a></div>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">Relansat pe platforma <a href="http://cinepub.ro/site/senatorul-melcilor-mircea-danieliuc-1995/"><b>Cinepub</b></a>, "Senatorul melcilor", filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.</span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">Deşi ia forma unei parabole despre putere şi despre transferul, prelungirea reflexelor din comunism în societatea de tranziţie, "Senatorul melcilor" porneşte de la premise narative realiste, plauzibile, este realizat în decoruri naturale şi are situaţii şi personaje credibile (în ciuda tuşelor asumat caricaturale). </span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">Un senator, Vârtosu (unul din cele mai bune rolurile ale lui Dorel Vişan), vine de la Bucureşti la o vilă de protocol undeva la munte (despre care se spune că l-ar fi găzuit pe însuşi Charles de Gaulle în timpul vizitei sale în România lui Ceauşescu), pentru a inaugura o turbină eoliană lângă un baraj din apropiere, pentru a-şi petrece weekend-ul departe de sarcinile din parlament şi, eventual, pentru o escapadă sexuală (trimiţându-şi, </span><span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;">cu Dacia neagră de serviciu, </span><span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;">soţia şi fiica la soacră).</span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;">Venirea senatorului - văzut ca simbol absolut al puterii de la Bucureşti - declanşează o avalanşă de gesturi de solicitudine sau, mai curând, de servilism din partea persoanelor locului cu oarecare funcţii: misterioasa administratoare a vilei, îmbrăcată mereu provocator (Camelia Zorlescu), primarul cu bască şi servietă ca în timpului fostului regim (regizorul Haralambie Boroş), secretarul (Florin Zamfirescu), poliţistul şi un alt oficial (Nicolae Albani, cel care interpreta rolul principal în "Croaziera").</span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;">Toate aceste personaje secundare sunt caricaturizate, ridiculizate, iar relaţiilor lor cu senatorul sunt principalele surse de umor. Într-un gag reuşit, poliţiştul corpolent aleargă în întâmpinarea maşinii lui Vârtosu, iar zgmotul paşilor săi rapizi pe aleea de ciment răzbate strident în liniştea naturii, producând un efect comic. Primarul este într-o continuă alergătură pentru a-i face pe plac senatorului, în jurul căruia gravitează ca un subaltern docil, temător să nu comită nicio greşeală. Secretarul umple permanent portbagaje cu mâncare şi băutură. </span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/senatorul-melcilor-mircea-danieliuc-1995/"><img border="0" height="225" src="https://4.bp.blogspot.com/-08Nza2HeAwA/WFPA3zfbbBI/AAAAAAAABfI/_Tl3Ebb9GdU4OtYOz6vQ2zZOp10w8g7zgCLcB/s400/15dec%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/senatorul-melcilor-mircea-danieliuc-1995/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;">De cealaltă parte, se află simplii localnici, care îl întâmpină pe Vârtosu cu doleanţe, şi o învăţătoare (Cecilia Bârbora), care joacă rolul traducătoarei din franceză pentru o echipă de două jurnaliste şi un cameraman veniţi din Elveţia (interpretaţi de </span><span style="color: #333333;"><span style="font-size: 14px;">Madeleine Thibeault, Clara Vodă şi Dan Chişu). Prezenţa străinilor şi dorinţa de a-şi crea o imagine bună îl determină pe senator să devină excesiv de ospitalier, ceea ce declanşează</span></span><span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;"> o serie de întâmplări - unele comice, altele tragice (cum este conflictul interetnic încheiat cu victime şi cu incendierea unei părţi a satului din propiere, şi asta din cauza unei tentative de viol în timpul căutării de către săteni a melcilor ceruţi la masă de senator, pentru a-şi impresiona oaspeţii). La fel ca în alte filme ale sale, Daneliuc este preocupat de discrepenţa dintre aparenţă şi realitate, dintre imaginea fabricată şi reala natură umană.</span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">Pe de o parte, "Senatorul melcilor" se doreşte o radiografie fidelă a anilor '90, amestecând mai multe obsesii ale perioadei (de la aderarea la Consiliul Europei, investiţiile străine şi clişeele rasiste asupra minorităţilor, la conflicte interetnice şi celebrele vizite ale mai marilor vremii). O descriere caustică, venită din partea unui cineast care a fost anti-sistem nu doar post-Revoluţie, ci chiar mai incisiv în timpul comunismului.</span><br />
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;"><br /></span>
<span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">Pe de altă parte, filmul este un portret minuţios al puterii, mai exact al unui reprezentant al ei - "dom' Senator" - a cărui presupusă armură este permanentă subminată, până la căderea lui Vârtosu în grotesc şi patetic (aşa cum este momentul aparentei sale căinţe, când, doar în chiloţi, plânge în genunchi printre oalele din bucătăria vilei). Jocul nuanţat şi subtil al lui Dorel Vişan face ca Vârtosu să nu fie o doar o eficie, un simplu simbol, ci un personaj viu - ridicol, comic, memorabil.</span><br />
<br />
<i><span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">„Senatorul melcilor” este disponibil, de joi, pe </span><a href="http://cinepub.ro/site/senatorul-melcilor-mircea-danieliuc-1995/" style="background-color: #fafafa; color: #2b256f; display: inline; font-family: "Helvetica Neue Light", HelveticaNeue-Light, "Helvetica Neue", Helvetica, Arial, sans-serif; font-size: 14px; outline: none; text-align: justify; text-decoration: none; transition: color 0.3s;">Cinepub.ro</a><span style="background-color: #fafafa; color: #333333; font-family: "helvetica neue light" , , "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif; font-size: 14px; text-align: justify;">, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</span></i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-1941025404058760892016-12-15T10:20:00.001+02:002016-12-15T10:28:16.256+02:00„Toată lumea din familia noastră”. Viaţa ca o farsă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-4lmS25PQOrM/WFJRh4e70FI/AAAAAAAABeo/QkrljiFFk4Mwdy2aw2E7oCmZFUb3qATswCLcB/s1600/toata%2Blumea%2Bdin%2Bfamilia%2Bnoastra%2B1.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="251" src="https://4.bp.blogspot.com/-4lmS25PQOrM/WFJRh4e70FI/AAAAAAAABeo/QkrljiFFk4Mwdy2aw2E7oCmZFUb3qATswCLcB/s400/toata%2Blumea%2Bdin%2Bfamilia%2Bnoastra%2B1.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Relansat pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/toata-lumea-din-familia-noastra-radu-jude-2012-film-romanesc/">Cinepub</a>, “Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, rămâne probabil cea mai bună comedie neagră a Noului Cinema Românesc.</i><br />
<br />
În cronica pe care i-o dedica filmului „Toată lumea din familia noastră” în Dilema veche în aprilie 2012, criticul Andrei Gorzo scria despre lungmetrajul lui Radu Jude că este o „farsă domestică”.<br />
În accepțiunea generală, farsa – care se trage din teatru, dar care s-a adaptat fără dificultăți și la film încă de la începuturile acestuia – ar desemna o comedie care face apel la situații exagerate sau de-a dreptul extravagante.<br />
<br />
În „Toată lumea din familia noastră”, Jude adoptă convenţia cinemaului realist: foloseşte locaţii reale şi personaje ca în viaţă, condensează acţiunea în câteva ore, ocoleşte muzica non-diegetică sau orice alte efecte artificiale, pune în scenă momente obişnuite, aparent banale (un tată se duce la fosta soţie pentru a-şi lua fiica într-o vacanţă), utilizează camera de filmat ca pe un martor al întâmplărilor (pe care le urmăreşte dintr-o poziţie firească), apelează la planuri secvenţă.<br />
<br />
Însă în această estetică asumat realistă, el introduce, discret, mai multe elemente de dramaturgie care transformă filmul într-o farsă. O farsă care vine în primul rând ca efect al felului în care Jude surprinde, uneori în tuşe intenţionat apăsate, ridicolul vieţii (fără ca privirea lui să devină una cinică) şi în care pune la încercare limitele a ceea ce ar putea fi considerat plauzibil.<br />
<br />
Iar scopul pare să fie provocarea spectatorului, punerea lui într-o situaţie de disconfort, în care îi sunt testate reacţiile şi i se transmite că ceea ce vede este mai mult decât o comedie obişnuită, complezentă cu gusturile sale – este o comedie neagră de familie, care îi poate înşela aşteptările.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/toata-lumea-din-familia-noastra-radu-jude-2012-film-romanesc/"><img border="0" height="225" src="https://4.bp.blogspot.com/-vInhFMtGnjY/WFJRvsEjFyI/AAAAAAAABes/dQS5eqhrtRgI49sDaAqeFdn2VT25nJN6ACLcB/s400/jude%2Bplay.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><i><a href="http://cinepub.ro/site/toata-lumea-din-familia-noastra-radu-jude-2012-film-romanesc/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></i></td></tr>
</tbody></table>
În primul rând, Jude foloseşte în rolurile de părinţi ai (anti)eroului, Marius (Şerban Pavlu) şi, respectiv, în cel de mamă al fostei soţii, Otilia (Mihaela Sîrbu), trei actori celebri, asociaţi programele TV de umor şi teatrului de revistă: Alexandru Arşinel, Stela Popescu şi Tamara Buciuceanu-Botez.<br />
Prin distribuirea lor, se creează inevitabil o conexiune cu un anume tip de comedie burlescă, însă într-un mod foarte subtil şi mai curând meta-cinematografic, pentru că cei trei sunt scoşi din rolurile lor obişnuite şi puşi să joace cât mai natural personaje realiste, în interpretări de contre–emploi.<br />
<br />
Apoi, fiecare ceartă pe care o declanşează Marius acumulează o tensiune proprie, tot mai mare, care degenerează în violenţă, chiar până la un patetism deplorabil, care îl transformă în final pe protagonist, evadat pe fereastră de teama poliţiei, într-un „personaj de cartoon gen motanul Tom, ajuns la capăt de episod cu blana făcută ferfeniţă şi cu rezilienţa intactă” (Andrei Gorzo).<br />
<br />
Însă Jude apelează şi la mici trucuri care subminează aerul ferm şi presupus serios al lui Marius. El cumpără pentru fiica sa o caracatiţă mare de pluş, roşie, pe care, pe drumul spre părinţi, o duce în spatele bicicletei, ceea ce îi dă un aer comic-caraghios.<br />
<br />
În plus, odată ajuns în fostul apartament, este mereu prins între nervozitatea pe care i-o produc fosta soţie şi actualul partener al acesteia (Gabriel Spahiu) şi nevoia de a se controla, de a păstra aparenţa că este un tată bun în faţa fiicei sale (Sofia Nicolaescu) şi un bărbat demn în faţa fostei soacre (Tamara Buciuceanu Botez). Iar acest constrast este o sursă uriaşă de umor, completat însă de un inevitabil îndemn la compasiune: nu este uşor să asişti la autodistrugerea unui om conştient că s-ar putea să-şi fi ratat viaţa.<br />
<br />
<i>„Toată lumea din familia noastră” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/toata-lumea-din-familia-noastra-radu-jude-2012-film-romanesc/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.</i><br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-61073635141875002802016-11-24T21:34:00.001+02:002016-11-24T22:12:54.545+02:00„Iubiții Domnului”. Cine-transă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://4.bp.blogspot.com/-fIFlPXNT4Sk/WDc-h7fiajI/AAAAAAAABeU/gYLoZMLSc7sgrYB5ktnVLKDk4QbSv3-RACLcB/s1600/iubitii_domnului1.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" height="222" src="https://4.bp.blogspot.com/-fIFlPXNT4Sk/WDc-h7fiajI/AAAAAAAABeU/gYLoZMLSc7sgrYB5ktnVLKDk4QbSv3-RACLcB/s400/iubitii_domnului1.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/iubitii-domnului-dan-alexe-1997/">Cinepub</a>, documentarul „Iubiții Domnului”, realizat în 1997 de Dan Alexe, prezintă rivalitatea dintre doi șeici derviși din Skopje. Două personaje excentrice, privite cu empatie, dar și cu o ironie blândă - și asta atunci când regizorul chestionează discret practicile lor religioase.</i><br />
<br />
„Iubiții Domnului” începe cu un fragment dintr-un material video din 1951 despre ritualul unor derviși de a-și străpunge fața cu obiecte ascuțite fără a curge sânge și fără țipete de durere, în timpul unei ședințe colective de practicare a extazului mistic.<br />
<br />
Pentru cei nefamiliarizați cu astfel de imagini în care corpul devine ținta unor suplicii autoinduse, momentul poate fi greu de privit. Dramaturgic, secvența de arhivă intrigă și are rolul de a crea o așteptare: vom asista la practicarea ritualului și în prezent?<br />
<br />
Un mister pe care se susține întregul film și care crește odată ce spectatorul începe să ia contact cu cele două personaje centrale: în Macedonia sfârșitului anilor `90 (Dan Alexe este un bun cunoscător al limbilor și țărilor fostei Iugoslavii), doi șeici musulmani din Skopje, lideri ai unor confrerii rivale de derviși, sunt în conflict din cauza felurilor diferite de a vedea practicarea ritualului lor religios.<br />
<br />
Unul dintre ei, care are în grijă un lăcaș de cult și care a moștenit prin familie dreptul de a conduce ședințele de transă colectivă ale confreriei sale, îl acuză pe celălalt, mai în vârstă, că nu ar avea voie să practice ritualul străpunsului cu obiecte ascuțite. Bătrânul se apără și spune că a primit dreptul la o astfel de excepție chiar de la tatăl rivalului său, în urma unei revelații.<br />
<br />
Tema rivalității între doi membri ai aceleiași comunități etnico-religioase avea să fie în centrul unui film ulterior al lui Dan Alexe, „Cabală la Kabul” (2007), care are ca personaje doi evrei din Kabul.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/iubitii-domnului-dan-alexe-1997/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-Hemb7l_J968/WDc_KA-TrrI/AAAAAAAABeY/VBjK0Rx1jBUflpMRNEy1EleXf-oB9ZY0gCLcB/s400/iubitii_domnului%2B-%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/iubitii-domnului-dan-alexe-1997/"><i>Click pe imagine pentru a vedea „Iubiții Domnului”!</i></a></td></tr>
</tbody></table>
În „Iubiții Domnului”, nu rivalitatea este sursa principală a tensiunii pe care se susține filmul, deși ea oferă mai multe secvențe reușite, inclusiv comice (întâlnirea celor doi este un prilej de ironii reciproce pe teme religioase). Suspansul vine din așteptarea momentului în care, ca spectatori, vom asista la practicarea ritualului ce ne-a fost prezentat la început – iar Dan Alexe are grijă să sugereze permanent că va exista o astfel de secvență.<br />
<br />
Șeicul mai tânăr este filmat în timp ce prezintă obiectele pe care obișnuiesc să le folosească membrii confreriei sale în timpul transelor. Iar bătrânul, iscodit de Dan Alexe (care nu este un observator neimplicat, ci un intervievator căruia personajele i se adresează uneori pe numele mic, semn al familiarității), vorbește la rândul său despre misterioasa transă violentă, care devine, inevitabil, ținta curizității cineastului și, implicit, a publicului.<br />
<br />
Însă în ciuda apropierii evidente dintre regizorul-martor și personajele sale, în a căror viață pătrunde cu camera de filmat (locuințe, familii), Dan Alexe nu ezită să chestioneze discret practicile religioase ale celor doi, reprezentanți ai sufismului, ramură tolerantă și fără încărcătură politică a islamului. <br />
<br />
De pildă, șeicul care locuiște în lăcașul de cult îi cere imediat bani unei femei care este pusă să treacă rapid pe sub câteva mătănii, într-o scenă prezentată ca lipsită de vreo încărcătură spirituală specială. De partea cealaltă, bătrânul șeic este nevoit să își ateste prin documente credibilitatea ca lider spiritual al confreriei, iar acceptul primit de la rivalul său de a conduce o ceremonie în așa-numita mănăstire îi produce o bucurie aproape copilărească (vizibilă pe chip).<br />
<br />
Și totul culminează cu secvența de câteva minute cu exoticul ritual în care, după mai multe cântece, mișcări ritmice și dansuri, bărbați și copii se străpung sau se lasă străpunși cu obiecte ascuțite în limbă, în obraji și în diverse părți ale corpului. O transă colectivă condusă de șeic și filmată de Dan Alexe din mijlocul cercului format de participanți – o secvență dură, intensă, extrem de puternică vizual și auditiv. O imersiune într-o atmosferă bizară, aproape suprarealistă.<br />
<br />
<br />
<i>„Iubiții Domnului” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/iubitii-domnului-dan-alexe-1997/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i><br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-15001167248948177972016-11-20T22:14:00.000+02:002016-11-20T22:14:59.540+02:00„Fotografii de familie”. Măcel verbal<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://3.bp.blogspot.com/-srCt0foXcmk/WDICyADMo1I/AAAAAAAABd8/rlnHheDnf8o1cBuTMjICEcACa8OfLJdjwCLcB/s1600/Fotografii%2Bde%2BFamilie.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="225" src="https://3.bp.blogspot.com/-srCt0foXcmk/WDICyADMo1I/AAAAAAAABd8/rlnHheDnf8o1cBuTMjICEcACa8OfLJdjwCLcB/s400/Fotografii%2Bde%2BFamilie.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Disponibil pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/fotografii-de-familie-andrei-cohn-2012/"><b>Cinepub</b></a>, „Fotografii de familie” (2012), scris și regizat de Andrei Cohn, este un foarte solid scurtmetraj realizat în estetica realistă. O aparent obișnuită reuniune duminicală de familie degenerează în certuri meschine, asta deși o dramă ascunsă stă să se întâmple.</i><br />
<br />
Înainte de „Sieranevada”, pare să fi fost „Fotografii de familie”. Un scurtmetraj din 2012 produs de Mandragora, casa de producție coordondată de Anca Puiu, și scris și regizat de Andrei Cohn, care a lansat în 2015 primul său lungmetraj, apreciatul „Acasă la tata”. <br />
<br />
„Fotografii de familie” este un film realizat în estetica realistă consacrată în cinematografia română post-2000 de Cristi Puiu (și care l-a influențat și pe Andrei Cohn). Într-o duminică, doi frați (jucați de doi actori care sunt frați și în viața reală, Lucian Ifrim și Gheorghe Ifrim) vin cu soțiile lor (interpretate de Ioana Flora și respectiv Rodica Lazăr) în casa impunătoare a părinților (Valentin Popescu și Mioara Ifrim), pentru a pregăti vânzarea acesteia (din cauză că riscă să fie retrocedată, dar și pentru că toți cam au nevoie de bani).<br />
<br />
O foarte bună parte din film, aparatul o urmărește îndeaproape pe fata cuplului Lucian Ifrim – Ioana Flora, Zoe (jucată de Ileana Puiu, fiica soților Anca și Cristi Puiu), în trecerile sale prin camerele casei (inclusiv prin subsol), în timp ce adulții își văd de treburile lor: bunicul și tatăl fetei măsoară locuința, bunica pregăteșe borcane cu zacuscă în bucătărie, în timp ce mama, unchiul și soția acestuia discută în living.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/fotografii-de-familie-andrei-cohn-2012/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://1.bp.blogspot.com/-JufVCJujRnA/WDIDAkiTfrI/AAAAAAAABeA/bCgDOJFiVikDLeYnS2jR9NBfU7kY-YdPgCLcB/s400/FOTOGRAFII%2BDE%2BFAMILIE%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/fotografii-de-familie-andrei-cohn-2012/">Click pe imagine pentru a vedea filmul „Fotografii de familie”</a></td></tr>
</tbody></table>
Treptat, apar tot mai multe momente de tensiune care degenerează în certuri meschine, așa cum îi stă bine unei familii adunate la un loc: în special între frați și între membrii celor două cupluri. Asta până când adolescenta dispare temporar, iar toată familia este pe punctul să descopere o dramă până atunci ascunsă de personajul lui Valentin Popescu.<br />
<br />
Ca într-o coreografie alertă, aparatul de filmat este mereu în mișcare, trecând, cu o curiozitate firească, de la un personaj la altul, de la o discuție la alta, întărind astfel senzația de real. Camera – iar odată cu ea și spectatorul - devine martor la o reuniune de familie, pusă în scenă cât mai autentic (o autenticitate întărită de excelenta distribuție). O întâlnire a cărei aparentă liniște inițială explodează într-un infern.<br />
<br />
Hotărâtoare sunt micile gesturi, reproșurile aruncate cu dezinvoltură, răbufnirile, răfuielile până atunci înăbușite. Dar sensul acestei zbateri familiale în gol, al acestui măcel verbal, este deturnat în final, când totul capătă o încărcătură tragică, asupra căreia spectatorul este lăsat să reflecteze.<br />
<br />
<i>„Fotografii de familie” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/fotografii-de-familie-andrei-cohn-2012/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i><br />
<!--[if gte mso 9]><xml>
<w:WordDocument>
<w:View>Normal</w:View>
<w:Zoom>0</w:Zoom>
<w:TrackMoves/>
<w:TrackFormatting/>
<w:HyphenationZone>21</w:HyphenationZone>
<w:PunctuationKerning/>
<w:ValidateAgainstSchemas/>
<w:SaveIfXMLInvalid>false</w:SaveIfXMLInvalid>
<w:IgnoreMixedContent>false</w:IgnoreMixedContent>
<w:AlwaysShowPlaceholderText>false</w:AlwaysShowPlaceholderText>
<w:DoNotPromoteQF/>
<w:LidThemeOther>RO</w:LidThemeOther>
<w:LidThemeAsian>X-NONE</w:LidThemeAsian>
<w:LidThemeComplexScript>X-NONE</w:LidThemeComplexScript>
<w:Compatibility>
<w:BreakWrappedTables/>
<w:SnapToGridInCell/>
<w:WrapTextWithPunct/>
<w:UseAsianBreakRules/>
<w:DontGrowAutofit/>
<w:SplitPgBreakAndParaMark/>
<w:DontVertAlignCellWithSp/>
<w:DontBreakConstrainedForcedTables/>
<w:DontVertAlignInTxbx/>
<w:Word11KerningPairs/>
<w:CachedColBalance/>
</w:Compatibility>
<w:BrowserLevel>MicrosoftInternetExplorer4</w:BrowserLevel>
<m:mathPr>
<m:mathFont m:val="Cambria Math"/>
<m:brkBin m:val="before"/>
<m:brkBinSub m:val="--"/>
<m:smallFrac m:val="off"/>
<m:dispDef/>
<m:lMargin m:val="0"/>
<m:rMargin m:val="0"/>
<m:defJc m:val="centerGroup"/>
<m:wrapIndent m:val="1440"/>
<m:intLim m:val="subSup"/>
<m:naryLim m:val="undOvr"/>
</m:mathPr></w:WordDocument>
</xml><![endif]-->Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-51208538483429050962016-11-12T17:59:00.000+02:002016-11-12T18:04:58.527+02:00„Cabală la Kabul”. Poziţia regizorului<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://2.bp.blogspot.com/-OII9Ah4OHVk/WCc7R6ojt8I/AAAAAAAABdk/PKS4a-B6h2cDRx6Pe_bNnwtjztdbIgqVQCLcB/s1600/cabala%2Bla%2Bkabul%2B2.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://2.bp.blogspot.com/-OII9Ah4OHVk/WCc7R6ojt8I/AAAAAAAABdk/PKS4a-B6h2cDRx6Pe_bNnwtjztdbIgqVQCLcB/s320/cabala%2Bla%2Bkabul%2B2.jpg" width="320" /></a></div>
<i>Relansat pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/cabala-in-kabul/"><b>Cinepub</b></a>, multipremiatul documentar „Cabală la Kabul” (2007), realizat de Dan Alexe, tratează cu tandreţe şi umor rivalitatea ultimilor doi evrei din Afganistan. O rivalitate excelent sugerată şi prin regie şi montaj.</i><br />
<br />
Premiat la momentul apariţiei în mai multe festivaluri, inclusiv la Astra din Sibiu în 2008, „Cabală la Kabul” este tipul de documentar realizat cu mijloace minime, dar cu avantajul unei tratări regizorale care este proaspătă şi eliberată de stereotipii.<br />
<br />
Scriitor, jurnalist şi cineast, Dan Alexe a reuşit să scoată din perioada de trei ani petrecută la Kabul o poveste atipică, indubitabil atrăgătoare şi plină de semnificaţii dintre cele mai neaşteptate.<br />
<br />
Prezentaţi în prolog ca fiind ultimii doi evrei rămaşi în Afganistan la momentul realizării documentarului, Isaac Levy şi Zabulon Simantov sunt filmaţi de însuşi Dan Alexe în mediul lor: o sinagogă abandonată unde cei doi îşi duc existenţele solitare, la etaje diferite (dar cu o curte comună).<br />
<br />
Isaac Levy este un bătrân care face amulete şi despre care vecinul său ceva mai tânăr, Zabulon Simantov, comerciant de alcool, spune cu sarcasm că este vrăjitor şi că pe timpul regimului talibanilor a abandonat iudaismul şi a devenit musulman (revenind ulterior la vechea religie).<br />
<br />
La rândul său, Issac Levy, a cărui familie ar fi plecat în Israel în urmă cu 15 ani şi care se vede ca ultim îngrijitor al sinagogii, îl acuză pe Zabulon Simantov, vizibil mai înstărit, că a colaborat cu talibanii şi că l-a spionat şi turnat la aceştia.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><span style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><a href="http://cinepub.ro/site/cabala-in-kabul/"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-K7nvEz9DmdE/WCc7xaPtgcI/AAAAAAAABdo/nSjSp0F3jjwqMnrzQALvTPzYquAjLiQcQCLcB/s400/10nov%2Bplay%2B-%2BCabala%2Bla%2BKabul.jpg" width="400" /></a></span></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/cabala-in-kabul/">Click pe imagine pentru a vedea filmul "Cabală la Kabul"</a></td></tr>
</tbody></table>
<br />
Dan Alexe, cunoscător al limbii persane vorbite în Kabul şi devenit în timp un apropiat al protagoniştilor săi, îşi construieşte filmul pe carisma specială a lui Isaac şi Zabulon, personaje volubile care se lasă filmate în intimitate şi în timpul activităţilor lor zilnice (în special în locuinţă şi în curtea sinagogii, dar şi în câte o ieşire la piaţă).<br />
<br />
Dar mare parte din farmecul filmului vine din rivalitatea dintre cei doi, inclusiv în dorinţa fiecăruia de a fi filmat mai mult decât celălalt sau de a fi văzut ca adevăratul păstrător al tradiţiei. Rivalitate pe care Dan Alexe o evidenţiază printr-un subtil montaj paralel (şi care e anticipată încă de la început, printr-o secvenţă de luptă reală între cocoşi).<br />
<br />
Fragmentele oarecum similare din viaţa celor doi sunt prezentate alternativ de Dan Alexe, cu egală empatie şi tandreţe. De altfel, pare că rivalitatea afişată în faţa camerei de filmat este parţial jucată instinctiv, ea luând uneori aspecte comice, prin cuvintele plastice pe care cei doi şi le aruncă unul altuia sau pe care le spun în faţa aparatului (de a cărui prezenţă sunt tot timpul conştienţi şi totodată atraşi).<br />
<br />
Dan Alexe nu se pune în poziţia unui observator neimplicat, a unui martor presupus obiectiv (deşi sunt şi câteva secvenţe arondabile unei astfel de estetici). Din spatele aparatului de filmat, el le pune întrebări protagoniştilor săi, care i se adresează direct (uneori cu indicaţii despre ce şi cum să filmeze, momente cu efect comic). Camera se substituie privirii regizorului-personaj, de aici şi sentimentul accentuat de participare, de implicare a spectatorului în viaţa celor doi bărbaţi (într-un moment, Dan Alexe îi povesteşte lui Isaac cum precedentele filmări făcute la Kabul cu el i-au fost furate într-un hotel din Praga).<br />
<br />
Din poveştile lui Isaac şi Zabulon, Dan Alexe obţine un film ce poate fi văzut şi ca portret al unei societăţi şi al unei ţări cu o istorie tumultuoasă.<br />
<br />
<i>„Cabală la Kabul” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/cabala-in-kabul/"><b>Cinepub.ro</b></a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i><br />
<i><br /></i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-44670969435564834452016-11-05T16:14:00.001+02:002016-11-05T16:15:30.742+02:00„Glissando”. Un film supraevaluat?<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-PJlwokYGO6w/WB3lqkgABgI/AAAAAAAABdI/z_WWOogopYYuC_WgI92SbM3Mlguoh_MKQCLcB/s1600/glissando%2B2.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="199" src="https://1.bp.blogspot.com/-PJlwokYGO6w/WB3lqkgABgI/AAAAAAAABdI/z_WWOogopYYuC_WgI92SbM3Mlguoh_MKQCLcB/s320/glissando%2B2.jpg" width="320" /></a></div>
<i>Relansat pe platforma gratuită <b><a href="http://cinepub.ro/site/glissando-mircea-danieliuc-1984/">Cinepub</a></b>, „Glissando”, filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1985 la Festivalul de la Veneția, se numără printre cele câteva opere cinematografice din timpul comunismului care au căpătat o faimă ce poate împiedica judecarea lor lucidă în prezent.</i><br />
<br />
Filmul fusese realizat la începutul anilor `80, însă a ajuns în cinematografe abia în toamna anului 1984, într-o variantă scurtată și ajustată la presiunea cenzurii. Chiar și așa, „Glissando” a avut parte de o bună primire din partea publicului și a majorității criticilor, în special datorită caracterului său (mult prea) pronunțat de parabolă despre totalitarism.<br />
<br />
Deși plasat în interbelic și ornamentat scenografic cu zvastici (într-o secvență de final, prin supraimpresiune, simbolul nazist acaparează întregul ecran, pentru ca mesajul propagandisctic să nu treacă neobservat), filmul a fost văzut, justificat, și ca o denunțare a regimului comunist. Un sistem resimțit și prezentat ca un imens ospiciu grotesc în care granița dintre vis și realitate este irelevantă și care împinge omul spre alienare și, mai apoi, sinucidere.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/glissando-mircea-danieliuc-1984/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-waajDEOCEAg/WB3oT8j4WnI/AAAAAAAABdU/Bps87VX3iu4v4FHq6mOcWnJK43C7AydKQCLcB/s400/glissando%2Bfoto%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/glissando-mircea-danieliuc-1984/"><i>Click pe imagine pentru a vedea filmul „Glissando”</i></a></td></tr>
</tbody></table>
Talentul excepțional de cineast al lui Mircea Daneliuc s-a exprimat cel mai bine în filmele sale realiste sau, în termenii vremii, de actualitate: „Cursa”, „Proba de microfon”, „Croaziera” (care este tot o parabolă, doar că mai subtil camuflată și mult mai acidă). Deși nu era primul său film de epocă („Ediție specială” era plasat de asemenea în interbelic), „Glissando” se dovedea prima tentativă de desprindere de stilul realist și de apropiere de un cinema alegoric, oniric, dominat de simboluri (practicat și de Dan Pița).<br />
<br />
Și aici cred că își are originea slăbiciunea acestui lungmetraj: este o operă în primul rând intelectualistă, cu mesaj puternic, dar atinsă de prețiozitate și lipsită de energia și de pulsația care fac ca celelalte filme ale lui Mircea Daneliuc din aceeași perioadă să fie încă vii. Faima lui „Glissando” a fost în bună măsură conjuncturală, datorată intersectării spiritului contestatar cu dorința publicului de a identifica „șopârle” și, parțial, îndrăznelii – nu formală (filmul e destul de convențional), cât narativă.<br />
<br />
Într-o cinematografie pudibondă și victimă a cenzurii, Daneliuc aducea nuditatea pe marele ecran (anticipând „estetica” dominantă din anii `90). Însă nu o nuditate cu încărcătură erotică, ci una ca metaforă a decrepitudinii. Paralela între trupurile goale ale bărbaților și femeilor, în majoritate în vârstă, care defilează prin ospiciul-cazinou și reprezentarea victimelor holocaustului nazist este evidentă, fiind accentuată, de pildă, într-o secvență în care pacienții primesc numere în timp ce li se face o radiografie sau în finalul în care aceiași pacienți sunt puși să execute exerciții fizice în plină stradă.<br />
<br />
Universul imaginat de Daneliuc (și inspirat din nuvela „Omul din vis” a lui Cezar Petrescu) este redat prin prisma unui protagonist (jucat de Ștefan Iordache) portretizat ca victimă a unui sistem concentraționar (și nu este dificil de imaginat ce l-a atras pe regizor, un spirit nonconformist și persecutat, la o astfel de narațiune). <br />
<br />
Însă tocmai la acest nivel – de prezentare a unui erou aflat într-o apăsată criză existențială – filmul este mai puțin relevant. Spectatorul este prizonierul coșmarului și halucinațiilor pe care le trăiește Teodorescu, însă angoasa acestuia nu este suficient de puternic redată. Și asta pentru că atenția privitorului este deturnată permanent de imagistica senzaționalistă, excesivă și ușor repetitivă, dublată de o banală poveste de dragoste transformată într-o relație eșuată. „Glissando” rămâne totuși un film unicat al cinematografiei române, salvat de onirismului său nu lipsit, pe alocuri, de strălucire.<br />
<br />
<i>„Glissando” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/glissando-mircea-danieliuc-1984/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i><br />
<br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-59388662079611043962016-05-26T21:10:00.002+03:002016-05-26T21:23:55.906+03:00„Roxanne”. Onorabil<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-Drff0MBan3o/V0c7RqJ_CpI/AAAAAAAABcw/EFWI9WLHrgImdTESWVNAWu7bEQDXnHuyQCLcB/s1600/foto%2Broxanne.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="245" src="https://1.bp.blogspot.com/-Drff0MBan3o/V0c7RqJ_CpI/AAAAAAAABcw/EFWI9WLHrgImdTESWVNAWu7bEQDXnHuyQCLcB/s400/foto%2Broxanne.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Relansat pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/roxanne-valentin-hotea/"><b>Cinepub</b></a>, „Roxanne” (2013), debutul lui Valentin Hotea, este un film onest, care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de ceea ce își propune. </i><br />
<br />
Lungmetrajul lui Valentin Hotea, regizor cunoscut anterior pentru câteva seriale de televiziune, nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului șansa de a broda singur semnificaţii. „Roxanne” este un film fără rest, în sensul în care Valentin Hotea (care a scris scenariul alături de Ileana Muntean) nu oferă aproape deloc publicului libertatea de a deduce pe cont propriu (sub)înţelesurile poveştii. Totul este transmis direct prin jocul (bun) al actorilor şi, în special, prin dialog, mai curând ca în serialele de televiziune, în detrimentul oricărei îndrăzneli vizuale.<br />
<br />
În vârstă de aproape de 40 de ani, Tavi, interpretat de un Şerban Pavlu care-şi confirma încă o dată poziţia ca unul din cei mai buni actori români de film, este angajat într-o relaţie cu Oana (Corina Moise), se întâlneşte des cu cel mai bun prieten (jucat de un Adrian Văncică în vervă) şi este nevoit să aibă grijă de o mamă bolnavă de Alzheimer.<br />
<br />
Bătrâna este interpretată emoționant de una din marile actriţe ale României, Valeria Seciu, revenită spectaculos în ultimii ani pe marele ecran cu roluri secundare în filme precum „Aurora” (2010), „Despre oameni şi melci” (2012) sau „Sunt o babă comunistă” (2013).<br />
<br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>„Roxanne” este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/roxanne-valentin-hotea/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde
pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau
vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta
fiind înnoită în fiecare săptămână. </i></blockquote>
<br />
Tavi se hotăreşte să-şi ceară dosarul de la Securitate pentru a vedea cine l-a turnat în 1989 când a dat o dedicaţie muzicală la Europa Liberă. Destinatara melodiei „Roxanne“ era iubita sa din acea perioadă, Roxana (Diana Dumbravă), despre care află din dosarul consultat la CNSAS un lucru care îi dă existenţa peste cap.<br />
<br />
Descoperirea îl împinge pe Tavi să pătrundă în viaţa şi în familia Roxanei, care are doi băieţi mici şi un fiu de 20 de ani (Anghel Damian) şi care este căsătorită cu un medic înstărit şi din acelaşi fost grup de prieteni din tinereţe, interpretat de un Mihai Călin în formă şi revenit de asemenea în cinema după câţiva ani.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/roxanne-valentin-hotea/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-Q8JuvjfKTzU/V0c7ZwvMHcI/AAAAAAAABc0/1Hz932X5H6gF6utbpxaKG1PFjQInG5cbwCLcB/s400/26mai%2Bplay%2B-%2Broxanne.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/roxanne-valentin-hotea/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
Scheletul narativ are iz telenovelistic, dar, din fericire, regizorul Valentin Hotea reuşeşte să nu alunece foarte mult în sentimentalism, chiar dacă este departe de a zgudui sau măcar de a surprinde spectatorii, în pofida premisei ofertante – trecutul care invadează prezentul şi memoria în care amintirile încep să-şi piardă conturul.<br />
<br />
Valentin Hotea menţine își menține filmul într-o zonă sigură, călduţă, accesibilă unui public larg, fără a-şi asuma vreun risc. Dialogurile, credibil construite, sunt denotative, ferite de umbre, ascunzişuri sau sugestii. Totul trebuie explicat, rezolvat, clarificat.<br />
<br />
Este un cinema clasic, dar fără forţă, care încerca să iasă – timid – din paradigma stilistică (la rândul ei extrem de diversă) a Noului Cinema Românesc, căzând însă într-o altă paradigmă, a cinemaului cuminte şi, prin urmare, mai puţin atractiv.<br />
<br />
Iar asta se vede inclusiv prin folosirea în dialoguri a tehnicii plan-contraplan, greu de găsit în producţiile româneşti ale ultimilor ani, dar extrem de familiară în filmele mainstream și în serialele de televiziune. Camera nu se teme de chipurile actorilor, care devin, deloc surprinzător, indicatoare ale trăirilor şi sentimentelor de moment ale personajelor, facilitând accesul publicului la emoții.<br />
<br />
Debutul lui Vali Hotea se sprijină în primul rând pe distribuţie şi pe scenariu şi are meritul că nu-şi propune mai mult decât poate duce, fiind un film agreabil, echilibrat şi de suprafaţă, însă capabil să-şi creeze un public al său.<br />
<br />
<br /><i>Textul este varianta ușor modificată a unei cronici de întâmpinare apărute în Ziarul Metropolis în octombrie 2013, la momentul lansării filmului „Roxanne” în cinematografele din România.</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-57331357999402332632016-05-19T12:59:00.002+03:002016-05-20T02:09:40.714+03:00Clişee despre Noul Cinema Românesc<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://3.bp.blogspot.com/-XnBak9-AfW8/Vz2NpLbnzoI/AAAAAAAABcQ/MWyVcVc5SeMlTtpXPaNVNGY462KKP4MmgCLcB/s1600/cinema%2Bromanesc%2Bfoto%2B1.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="225" src="https://3.bp.blogspot.com/-XnBak9-AfW8/Vz2NpLbnzoI/AAAAAAAABcQ/MWyVcVc5SeMlTtpXPaNVNGY462KKP4MmgCLcB/s400/cinema%2Bromanesc%2Bfoto%2B1.jpg" width="400" /></a></div>
<i>Lansarea pe platforma gratuită <a href="http://cinepub.ro/site/cinema-romanescvlad-nedelcu2014/">Cinepub</a> a documentarului „Cinema românesc”, de Vlad Nedelcu, şi prezenţa istorică a filmelor româneşti la Cannes în acest an sunt un bun prilej pentru o (nouă) discuţie despre atât de hulitul (de marele public) Nou Val, pornind de la câteva clişee (mult prea) larg răspândite. </i><br />
<br />
La 15 ani de la apariţia primelor semne („Marfa şi banii”) că ceva urma să se schimbe radical în cinematografia română, încă este extrem de frecvent întâlnită opinia că filmele cineaştilor remarcați în acest interval şi susţinuţi de marile festivaluri şi de numeroşi critici sunt fie lipsite de valoare („nu e cinema”) sau aduc în faţă mizeria şi urâtul, fie sunt făcute doar pentru a lua premii şi nu țin cont de publicul din ţară (care ar vrea, pesemne, să vadă, în mare măsură, comedii de bulevard şi epopei istorice ca „înainte”).<br />
<br />
Nu contează că o parte dintre cei care pun cu lejeritate astfel de etichete nici nu au văzut filmele („N-am văzut niciunul, mi-a ajuns ce am citit despre ele și, uneori, secvențele pe care le-am văzut!”): opinia este formată şi, mai ales, exprimată cu neclintită convingere.<br />
<br />
<i>C</i>hiar şi atunci când unele dintre aceste filme (în special cele cu mari premii) sunt văzute, nu există interesul de a merge mai departe, de a încerca să se înţeleagă ce a vrut, de fapt, „autorul să spună” și de ce a ales anumite teme și o stilistică aparte. <br />
<br />
Cinematografia de autor are propriul limbaj, propriile coduri, propriile mărci, diferite de orice altceva – iar toate acestea trebuie minim cercetate, pentru a se trece de la inevitabilul „mi-a plăcut/nu mi-a plăcut” (care nu este în sine condamnabil) la mult mai constructivul „de ce mi-a plăcut/de ce nu mi-a plăcut”. Iar de aici perspectiva ar putea începe să se schimbe.<br />
<br />
Se va vedea, de pildă, că stilul direct și fără compromisuri al lui Cristi Puiu este diferit de stilul mai jucăuș și tot mai asumat artificial al lui Corneliu Porumboiu. La fel cum se pot observa apropieri între preocupările lui Cristian Mungiu și Radu Muntean privind problema responsabilității și dilemele morale. <br />
<br />
Lansat pe platforma Cinepub, documentarul „Cinema românesc” (2014), de Vlad Nedelcu, permite redeschiderea unei discuții despre receptarea Noului Cinema Românesc în țară. Este un documentar convențional în care actorii Ana Ularu, Victor Rebengiuc și Ada Condeescu, regizorii Radu Muntean, Florin Șerban și Adrian Sitaru, producătoarea Ada Solomon și comentatoarea de cinema Irina Margareta Nistor vorbesc despre filmului românesc de dinainte de Revoluție, de cel din anii `90 și în special de cel de după 2000.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/cinema-romanescvlad-nedelcu2014/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://3.bp.blogspot.com/-Pi6VLUV6Ng4/Vz4sBorLBNI/AAAAAAAABcg/6nsp487QOAEIEamtgjtwKUghp-UYzCqPQCLcB/s400/cinema%2Bromanesc%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/cinema-romanescvlad-nedelcu2014/">Click pe imagine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
Deși pare realizat ca un proiect de televiziune (interviurile, în care regizorul apare în același cadru cu fiecare protagonist, sunt intercalate cu imagini ilustrative de pe străzile din București) și adresat unui public străin sau necunoscător, filmul lui Vlad Nedelcu are meritul de a le da cuvântul câtorva protagoniști ai Noului Val, pentru a-și exprima opiniile deopotrivă despre munca lor și despre evoluția cinematografiei române (afirmațiile polemice ale unui actor celebru precum Victor Rebengiuc au potențialul de a deranja numeroae poziții conformiste).<br />
<br />
Lipsit, din păcate, de imagini din filmele discutate și fără valențe artistice, documentarul „Cinema românesc” ridică totuși câteva întrebări, potrivite în contextul unei dezbateri mai ample despre Noul Cinema Românesc, așa cum este perceput el de marele public din țară.<br />
<br />
Preconcepțiile despre Noul Val sunt multe, însă cele câteva demontate mai jos se numără printre cele auzite cel mai des. <br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>Documentarul „Cinema românesc”</i><a href="https://www.blogger.com/null"> </a><i>este disponibil, de joi, pe <a href="http://cinepub.ro/site/cinema-romanescvlad-nedelcu2014/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i></blockquote>
<i><b>* „Noul Val al cinematografiei românești și-a construit celebritatea pe mizerie. Pe tot ce e mai rău, mai trist, mai penibil, mai jenant, mai oribil în țara asta”</b></i><br />
<br />
Este afirmaţia recentă a unui publicist şi scriitor român, sigur pe opiniile sale, împărtășite, de altfel, nu de puțini spectatori. Deşi adaugă imediat că nu pune în discuție valoarea acestor filme, comentariul său tranşant implică o evidentă atitudine depreciativă și de superioritate, de respingere categorică.<br />
<br />
Dincolo de faptul că o astfel de descriere suferă de păcatul generalizării, ea nici măcar nu este adevărată.<br />
<br />
Noul Cinema Românesc recâștigă, prin diversele sale forme de exprimare, firescul, naturalețea, viața, curiozitatea de a privi lumea în față, cu toată frumusețile și grozăviile ei. Însă o face nu într-un mod spectacular sau calofil, după rețete sau tipare, ci direct, cu sinceritate și vulnerabilitate, cu patos sau, dimpotrivă, cu răceală. Fără muzică, fără tăieturi dese de montaj, cu „povești” care se desfășoară în intervale restrânse de timp, în cadre lungi care caută să evite artificialitatea și manipularea.<br />
<br />
Noii cineaști redescoperă interesul pentru intimitate (criticul Valerian Sava vorbește despre un „intimism inefabil-atroce”), pentru detaliile (doar) aparent nesemnificative ale vieții de zi cu zi, pentru realitatea nefardată, necosmetizată, dar care este însă mereu chestionată, mereu interpretată.<br />
<br />
Antieroii acestor filme sunt fragili, umani, au dileme ca oricare dintre noi, trebuie să facă alegeri dificile. Sunt, în general, naivi sau idealiști izbiți de realitățile dure ale societății în care trăiesc (nu despre pierderea inocenței în fața istoriei era vorba și în „Reconstiturea”, capodopera unanim apreciată a lui Lucian Pintilie și model pentru noua generație?)<br />
<br />
<b><i>* „Nu sunt filme făcute pentru marele public”</i></b><br />
<br />
Nici nu trebuie. Marii autori – fie ei de cinema sau literatură – se exprimă în primul rând pe ei înşişi şi oferă propria viziune asupra lumii şi momentului în care trăiesc („take it or leave it”, dar s-ar putea să fie pierderea spectatorului). Este un truism – însă unul ce pare totuşi necunoscut de cea mai mare parte a publicului, cel puţin în cazul cinematografiei.<br />
<br />
Cinematografia este în primul rând artă, nu divertisment – dovadă că istoriile filmului reţin autorii care au încercat să împingă spre noi limite limbajul cinematografic. Exact ca în literatură. Tocmai de aceea în şcoli şi universităţi se studiază, de pildă, James Joyce sau William Faulkner (doi dintre cei mai dificili autori ai literaturii de limbă engleză, puţin citiţi astăzi), şi nu scriitorii de romane populare ai vremii.<br />
<br />
Tocmai de aceea Mircea Cărtărescu (autorul inclasabilelor „Orbitor” şi „Solenoid”) este cel mai apreciat scriitor român în ţară şi afară - pentru îndrăzneala de a se exprima pe sine şi Bucureştiul său (dublată, bineînţeles, de talent şi de trăirea profundă a literaturii).<br />
<br />
Unul din avantajele sistemului european de finanţare a filmelor este că, prin mecanisme care înceacă pe cât posibil să discearnă valoarea de non-valoare, oferă regizorilor libertate de exprimare deplină (inclusiv posibilitatea de a realiza filme de mare public – de care sunt pline, nu neapărat cu folos, unele cinematografii cu bani, cum ar fi cele din Franţa, Italia sau Germania). Şi este bine să rămână aşa. Pentru că doar astfel cinematografia se regenerează permanent – prin căutarea unor noi forme, nu prin forjarea aceloraşi şabloane.<br />
<br />
În plus, dacă ar exista cu adevărat o reţea naţională de cinematografe, răspândită în zeci de oraşe, nu s-ar mai vorbi despre filme cu doar câteva mii sau, cel mult, zeci de mii de spectatori.<br />
<br />
Numărul plătitorilor de bilet ar creşte în timp, fie măcar şi datorită curiozităţii, dar mai ales datorită câştigării gustului de a vedea film de autor (iar asta presupune şi alimentarea permanentă a unor astfel de săli, printr-o reţea de distribuţie mai eficientă şi bogată). <br />
<br />
În fond, opoziția între film de artă şi film comercial a existat cam de la începuturile cinematografiei – şi va continua să existe. Numai că în alte ţări ea e o problemă depăşită, în timp ce la noi încă mai produce neînțelegeri.<br />
<br />
<b><i>* „Filmele astea nu sunt cinema: nu au poveste, sunt despre nimic”</i></b><br />
<br />
Filmele reuşite (premiate sau nu) ale Noului Cinema Românesc suferă de pe urma faptului că vin pe un teren viran, într-o ţară fără cinematografe pentru filme de autor şi în care publicul nu a avut niciodată posibilitatea de a intra în contact du reala diversitate a cinematografiei mondiale (poate doar dezvoltarea internetului în ultimii ani să mai fi schimbat câte ceva). Publicul larg are numai două mari repere spre care se îndreaptă atunci când dă peste un film românesc.<br />
<br />
Primul reper este filmul hollywoodian, cu care filmul românesc este comparat, deşi sunt două forme cât se poate de opuse de a face cinema. O bună parte a publicului se aşteaptă să regăsească în cinemaul românesc măcar ceva din ceea ce îi oferă Hollwdoodul. Nu neapărat blockbusterele doldora de efecte speciale (aici există un consens că nu avem cum să facem asta), dar măcar filmele hollywoodiene mainstream fără CGI.<br />
<br />
Al doilea reper sunt filmele româneşti de dinainte de 1990, cele atât de difuzate de televiziuni. Iar aici sunt invocate de obicei fie câteva clasice (recunoscute inclusiv de cineaştii Noului Val ca fiind filme importante) – „Pădurea spânzuraţilor”, „La moara cu noroc” sau „Moromeţii” (al căror succes s-a bazat şi pe celebritatea romanelor inspiratoare), fie produse de masă, multe cu un puternic substrat ideologic şi propagandistic, însă lipsite de calități.<br />
<br />
Nu se discută aproape deloc despre cum unii dintre cineaştii români de după 2000 au găsit inspirație în filmele câtorva regizori din precedenta generaţie – în special „Reconstituirea”, de Lucian Pintilie, „Cursa”, „Proba de microfon” sau „Croaziera”, de Mircea Daneliuc, „Secvenţe”, de Alexandru Tatos”, sau „O lacrimă de fată”, de Iosif Demian”. De altfel, nici aceste filme „de actualitate” nu s-au bucurat de succes la marele public la momentul apariţiei lor, fiind în același timp constant şicanate de cenzura vremii.<br />
<br />
Cristi Puiu a invocat permanent ca influenţe străine directe sau indirecte asupra felului său de a vedea cinematografia regizori precum John Cassavetes, Frederick Wiseman sau Raymond Depardon, nume esenţiale în istoria cinematografiei, însă puţin sau deloc cunoscute în afara cercurilor de cinefili de la noi, asta şi pentru că filmele lor nu au făcut parte din repertoriul cinematecii şi al cinematografelor sau din programele televiziunilor. <br />
<br />
Abia de aici s-ar putea porni o discuţie eliberată de poncife despre cum sunt filmele lui Cristi Puiu (în cărţile sale, criticul şi teoreticianul Andrei Gorzo a identificat legături ale esteticii autorului „Morţii domnului Lăzărescu” cu Neorealismul italian şi teoriile lui André Bazin).<br />
<br />
Care este influenţa lui Michael Haneke asupra lui Cristian Mungiu sau care sunt legăturile dintre stilurile lui Corneliu Porumboiu şi Hong Sang-soo, un cineast sud-coreean nelipsit din marile festivaluri? <br />
<br />
Deşi împărtăşesc unele trăsături comune şi mărci unice, filmele Noului Cinema nu sunt o bulă izolată – ele comunică, direct sau indirect, cu anumite tradiții ale filmului european de autor și cu unele direcții din cinematografia contemporană. <br />
<br />
<i><b>* „Asta vor şi premiază festivalurile”</b></i><br />
<br />
Fals.
Numeroasele persoane care afirmă asta şi-ar mai nuanţa probabil părerea
dacă s-ar interesa cu adevărat de filmele care ajung în marile
festivaluri. <br />
<br />
Şi-ar da astfel seama că nu există nicio
regulă, niciun fir tematic sau stilistic care să lege operele de autor
ce atrag în fiecare an atenţia prin prezenţa lor în cele mai importante
evenimente cinematografice. <br />
<br />
Nici nu ar avea cum să
existe – doar în competiţiile oficiale ale celor trei mari festivaluri
din Europa (Cannes, Berlin şi Veneţia) rulează anual câte 20 de filme,
din toate colţurile lumii. Asta înseamnă, în total, 60 de filme, fiecare
diferit de oricare altul. <br />
<br />
Dar să luăm, de pildă,
exemple din filmele premiate cu Palme d’Or la Cannes după 2000, printre
care se numără şi hulitul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Care este
apropierea dintre filmul lui Cristian Mungiu şi filme precum „Dancer in
the Dark”, al lui Lars von Trier, „The Son's Room”, al lui Nanni
Moretti, „Elephant”, al lui Gus van Sant, „Uncle Boonmee Who Can Recall
His Past Lives”, de Apichatpong Weerasethakul, „The Tree of Life”, de
Terrence Malick, sau „Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan? <br />
<br />
Singura
legătură sunt forţa şi îndrăzneala acestor forme extrem de diverse de a
face cinema. De abia de aici, adică după un oarecare interes şi puţină
curiozitate pentru autorii momentului, se poate intra în discuţii de
detaliu despre care sunt influenţele asumate sau indirecte între
cineaşti, importanţa sau justeţea unor premii şi direcţiile estetice.<br />
<br />
Iar
dacă extindem perspectiva şi privim şi spre filmele premiate cu Leul de
Aur sau Ursul de Aur, lucrurile se complică şi mai tare şi capătă
infinite nuanţe. Şi asta e doar partea cea mai vizibilă – pentru că
dincolo de zecile filme (unele mai bune, altele mai convenţionale)
încununate anual cu diverse trofee, există alte câteva zeci la fel sau
chiar mai demne de a fi discutate.<br />
<br />
<br />
<i>Foto sus: regizorul Florin Șerban</i>Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-9215785680691225417.post-62832661963875342292016-05-11T23:16:00.001+03:002016-05-12T23:15:15.808+03:00Ce nu ne spunem când ne vorbim<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://1.bp.blogspot.com/-XV4hs--MwcU/VzOS4bjvzLI/AAAAAAAABbw/P2gUvmUyzQUd5OqbTAOCkLtT8gaCpE3pgCLcB/s1600/cartus%2Bde%2Bkent.png" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="275" src="https://1.bp.blogspot.com/-XV4hs--MwcU/VzOS4bjvzLI/AAAAAAAABbw/P2gUvmUyzQUd5OqbTAOCkLtT8gaCpE3pgCLcB/s400/cartus%2Bde%2Bkent.png" width="400" /></a></div>
<i>Relansat pe platforma gratuită <b><a href="http://cinepub.ro/site/">Cinepub</a></b>, „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, câștigător în 2004 al Ursului de Aur pentru scurtmetraj, este o realizare ușor atipică în filmografia lui Cristi Puiu. Un film cu atât mai interesant de a fi revăzut și discutat.</i><br />
<br />
<br />
Dacă ar fi fost realizat astăzi, „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, filmul cu care Cristi Puiu câștiga în 2004 Ursul de Aur pentru scurtmetraj la Festivalul de la Berlin, ar fi arătat, foarte probabil, cu totul altfel la nivel formal. <br />
<br />
Revăzut acum, poate surprinde folosirea banalului plan-contraplan în modul de a filma cele două personaje, un tată și un fiu, jucați de Victor Rebengiuc și Mimi Brănescu. <br />
<br />
Este un instrument specific mai curând filmelor mainstream - hollywoodiene sau nu - și serialelor de televiziune, decât unui cineast-autor dependent - e drept, mai târziu în cariera sa - de planuri secvență, fără mari intervenții de montaj în post-filmare. <br />
<br />
Bineînțeles, opțiunile stilistice în cazul unei mizanscene realiste în care două personaje stau de vorbă, față în față, la o masă într-un restaurant sunt destul de limitate. Oricum, sunt mai restrânse decât în situația unei construcții narative care implică mișcări ale personajelor și, implicit, deplasări ale camerei de filmat.<br />
<br />
Iar staticul „Un cartuș de Kent...” venea după cineticul road-movie „Marfa și banii” și înaintea la fel de dinamicului „Moartea domnului Lăzărescu”, astfel că acest contrast între stiluri este cu atât mai mare.<br />
<br />
Însă Cristi Puiu se servește de respectiva convenție clasică - ce implică a arăta alternativ două personaje angrenate într-o discuție, nu fără a introduce pe alocuri și un plan general cu protagoniștii filmați din profil, în același cadru – pentru a ghida mai bine atenția spectatorului spre ceea ce personajele au de spus.<br />
<br />
<table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/un-pachet-de-kent-si-un-cartus-de-tigaricristi-puiu2004/" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="225" src="https://2.bp.blogspot.com/-Y3V5wXTYjM0/VzSopq_9EJI/AAAAAAAABcA/Ngw0CDOCkMQQVcgD6KoHTr5A0ewA-80UgCLcB/s400/kent%2Bplay.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><a href="http://cinepub.ro/site/un-pachet-de-kent-si-un-cartus-de-tigaricristi-puiu2004/">Click pe iamgine pentru a vedea filmul!</a></td></tr>
</tbody></table>
În acest caz, esențiale sunt textul, care trebuie să transmită mult mai mult decât ceea ce pur și simplu se rostește, și expresivitatea actorilor – iar ambele ținte sunt abil atinse în acest film scurt, dar percutant.<br />
<br />
În plus, Cristi Puiu dovedește abilitate în a energiza ceea ce risca să fie un schimb de replici static. Alternarea planurilor cu fiecare din cele două personaje facilitează apropierea spectatorului de protagoniști și, mai ales, sugerează mai eficient ideea de confruntare, de lucruri nespuse, de conflict mocnit care pare a exista între ei, de aici și tensiunea care străbate filmul de la un cap la altul.<br />
<br />
Masa la care se discută este așezată lângă o fereastră, astfel că în plan secund se deschide un nou cadru care aerisește filmul, prin realitatea spre care ne lasă să privim – pietoni care trec pe trotuar și mașini care circulă pe stradă.<br />
<blockquote class="tr_bq">
<i>„Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” este disponibil, de joi, pe
<a href="http://cinepub.ro/site/un-pachet-de-kent-si-un-cartus-de-tigaricristi-puiu2004/">Cinepub.ro</a>, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii
legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje,
documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. </i></blockquote>
Tot ca o contragreutate la imobilitatea centrului narativ funcționează și intrările și ieșirile din cadru ale chelnerului (Mihai Brătilă), ale cărui interveții sparg încordarea ce domină întâlnirea dintre fiul dominator, aflat într-o pauză de la afacerile sale, și tatăl în defensivă, venit a-i oferi un cartuș de Kent și un pachet de cafea pentru a-i găsi un loc de muncă în cei doi ani pe care îi mai are până la pensie.<br />
<br />
Din dialogul scurt și din acel simbol al „micii înțelegeri” pe care îl reprezintă țigările și cafeaua, Cristi Puiu reușeșe să livreze un portret în epură al României post-comuniste.<br />
<br />
Una în care corupția înflorită în comunism continuă să existe nestingherită. Una în care oamenii își pierd locul de muncă, din cauza prăbușirii industriei, cu doar câțiva ani înainte de pensionare. Și, totodată, o Românie a unei noi generații ce pare dezabuzată, cinică și nevoită să-și însușească arta descurcărelii.<br />
<br />Ionuţ Mareşhttp://www.blogger.com/profile/00051783284760139788noreply@blogger.com0